[nimic] no. 2

Ma gandeam sa scriu ceva dragut azi.

Ceva care sa provoace zambetul sau enervarea altora. Ceva despre mine probabil, uite, de exemplu despre cat de mult urasc eu lunea si lumea in general. Despre cat de antisociala, inchisa si nesuferita sunt. Despre cum nimic nu-mi convine si despre cum mananc prea multa ciocolata.

Despre cum am plans dupa prea multe copilarii sau despre cum am ras despre un numar nedefinit de tampenii. Sau poate ar fi mai misto sa va povestesc cum am devenit eu o persoana puternica si increzatoare in sine, poate mult prea uneori si asta explica faptul ca sunt prea nesuferita cateodata. Sau poate as povesti despre cum m-am plictisit sa incasez eu loviturile destinate altora si m-am trezit aruncand cu lucruri casabile spre pereti urland ca asa nu se mai poa’.

Si-apoi nu stiu pe cine si ce in masura intereseaza porcariile astea. V-as explica, poate, de ce fetele se uita la Sex and the City si baietii destepti la Seinfeld. Sau poate v-as explica de ce lumea face generalizari in general tampite. Dar poate ca cele doua s-ar contrazice putin, asa ca s-o lasam balta.

Poate as scrie vreo doua randuri explicand de ce si cat urasc eu telefoanele si de ce vorbesc la ele mai mult decat le urasc. V-as povesti cum mi-e pofta de un vin bun, cum mi-e pofta de alte lumi pe care nu le-am gasit nici in browser, nici sub piele, nici in carti, dar stiu ca exista.

Sau stiu una buna: as incepe sa scriu despre filmele pe care le-am vazut in ultimul timp, cate stelute are fiecare pe imdb, cat de inteleiente sunt si cat de inteligenta sunt eu pentru ca le-am vazut si le-am inteles. Apoi plecand de la introducere as intra direct in subiect, expunand niste disertatii despre realitatile desprinse de pe pelicula (in fine, hdd), atat cele evidente cat si substraturile mai subtile care se lipesc si se intrepatrund. Si-apoi voi ati comenta la randul vostru despre ce ati si ce n-ati vazut, despre ce misto si destepte au fost.

Si dupa aia am vorbi de carti, poze, tablouri si expozitii. Si am parea toti destepti.

Ma gandeam sa scriu ceva dragut azi, unul din subiectele de mai sus - dar nu stiu care e adevarat sau nu. Si in plus, m-am razgandit. Nu mai scriu nimic.

tare

[nimic]

Sunt un [nimic]. Nu stiu [nimic]. Nu fac [nimic]. Si ca regula generala nu vreau [nimic].

Probabil ca au curs multe vocale si consoane din multe guri avizate sau ne despre generatia mea. O generatie de doi bani, niste tampiti, niste incompetenti - cam asa se prezinta parerea generala si poate sa fie sau nu justa. Habar n-am.

Era normal sa-mi fi venit si mie randul sa ma intreb niste chestiuni mai mult sau mai putin inutile care nu-mi afecteaza cu nimic cursul domol si comod al existentei. Dar intr-o zi, primblandu-ma pe asfaltul incins, n-am putut sa nu ma gandesc, in timp ce talpile mi se afundau intr-un strat de bitum, ce mama lui Stefan cel Mare om fi vrand noi asa, de la viata… Nu-s pretentioasa. Studii sociologice nu m-am apucat sa fac. Inca. Dar nici macar la niste amarate de linii generale n-am putut sa ajung.

Pentru ca nu e nimic nou sub soare. Si nimic vechi de sub soare nu mai e la moda - nici sa te arati avid fata de adevarurile supreme universale, nici indiferent, nici violent sau distructiv, nici auto-distructiv. Toate curentele astea si-au trait deja viata. Dar nu cu noi. Noi am ramas pe-afara.

Generatia mea, cum le place unora s-o numeasca, postdecembrista, e bulversata si habar n-are ce vrea. In mare, se hraneste cu tot ce am spus mai sus - sunt nise indiferente, nise hipersensibile si plangacioase, niste distructive si autodistructive…si nici nu stiu daca e nisa e propriu spus pentru ca nu exista nici o majoritate. Toti cei mai sus mentionati sunt intersanjabili si vor schimba oricum, vor trece de la o atitudine la alta. Poate ca e natural, poate ca astea sunt atitudini in fond umane si la varsta asta e pana la urma normal sa treci de la una la alta…Dar unde e atitudinea generala?

Unde e directia aia majoritara care se lupta sa schimbe, sa impuna, sa popularizeze ceva? Unde e revolutia noastra? Nu e- pentru ca luptele se duc pentru ideile vechi, pentru razboaie deja trecute si nu pentru ca ele nu s-au incheiat, ci pentru ca noi nu prea ne-am gasit razboiul. E drept, daca ar fi sa ne luptam, ne-am lupta cu lucruri abstracte, mult mai putin palpabile. In plus, ne-am lupta cu multe, din toate directiile si ar fi un razboi destul de greu de castigat.

Dar sdevarul e ca prea putine lupte de genul asta s-au castigat in mod real. A fost mai mult un castig individual pentru ca sentimentul de apartententa si de unitate impotriva oricarui lucru a condus la o oarecare dezvoltare personala. In cazul nostru sufla vantul. De evolutie personala nu se pune problema, pentru ca tragem careincotro si nu ajungem nicaieri. E un fel de jungla fara ierarhie.

Naspa.

Si pe cuvantul meu de pionier ca nu voia sa sune asa apocaliptic postul meu. Ma scuzati.

Sa zicem ca are si niste aspecte bune. Doar ca-s relative. Adica de exemplu te remarci imediat prin cea mai mica dorinta de a sti. Numai ca poti pica in alta extrema si anume te poti multumi usor cu ce ti se pare ca stii. Si asta nu face decat sa incurajeze forma fara fond. Dar pana la urma aia e.

Noi sa fim sanatosi.

Urban violent

Strada mea e de fapt un bulevard. E un bulevard destul de lung. Numai in portiunea in care stau eu - de la prima pana la a doua intersectie - am numarat 6 banci, un cazino, o farmacie si o agentie imobiliara de renume.

E o zona destul de buna. Centru, cinci minute respectiv sapte de promenada pana la cele doua mall-uri, maxim 10 minute de mers cu masina pana la cea mai apropiata zona comerciala, statii de transport in comun foarte aproape… E bine. E bine, mai ales avand in vedere ca au mai ramas vreo doua non-stopuri cu profil de colt de unde sa-ti iei ori o paine, un salam ori un prezervativ daca iti trebuie si cand iti trebuie.

Dar situarea in spatiu a apartamentului unde domiciliez imi provoaca adesea (a se citi in fiecare seara) insomnii. Nu e greu de inteles, daca iti imaginezi un scenaiu ca urmaorul:

Vara. Noapte. Sa zicem un doispe-unu. Cald rau. Si somn.

Te bagi in pat, asta nu inainte sa deschizi geamul ca sa nu te sufoci pentru ca, daca mai e nevoie sa repet, e cald. Daca ai noroc sa se fi dus traficul, vei auzi un zgomot de fond adormitor, venind din alte zone ale orasului ocupat. Dar n-ai noroc sa se fi dus traficul, pentru ca traficul are o capacitate inimaginabila de a se incapatana sa prolifereze. Mai o bicicleta, mai un scuter si te pomenesti ca in strada se bulucesc cel putin 10 masini care bineinteles ca fac galagie. Rau.

Si cand se duce traficul, urmatorul zgomot pe care vei avea norocul sa-l auzi va fi acela al zarurilor. Pentru ca vecinul din blocul de langa are si el insomnii si joaca table. Probabil cu nevasta-sa sau de unul singur, altfel nu imi imaginez cum de are partener de joc pana la orele alea obscene in care vrei sa dormi.

Si-apoi cand vecinul pica cu fata in cutia de table si in chestiile alea rotunde carora nu le cunoasc denumirea, adormi injurand bosorogul si multumind divinitatii ca in sfarsit te lasa si pe tine sa atipesti. Si dupa ce saliva incepe, inevitabil si gratios sa se strecoare printre buze, dupa ce visele incep sa-si teasa panzele in jurul creierului tau amortit de nesomn…atunci incepe distractia.

Pentru ca atunci incep cursele ilegale de masini. Aici fiind cam singura parte a orasului in care nu exista relantisoare pentru ca ar bloca de tot circulatia care incepe sa semene izbitor cu a din capitala, de aici incep cursele de masini. Politia a fost chemata inutil de o mie de ori. Nu s-a intamplat nimic.

Cu ocazia Euro, a sarbatorilor legale sau religioase ti se arunca in termopan cu “Romania”, “Petrolul”, “La multi ani 200…”, etc…

Si nu, faptul ca inchizi termopanul nu te ajuta cu nimic. Practic ai de ales intre a muri sufocat pe un fond zgomotos un pic diminuat si a muri cu adieri si galagie. E o diferenta de nuanta doar.

Sa presupunem ca la un timp nedeterminat t reusesti sa adormi. Te vei trezi dis-de-dimineata in zgomot de claxoane, latrat de caini, taietoare de iarba, masini curatatoare de strazi de la veolia, etc.

Si-asa imi vine cateodata sa o iau in picioarele goale spre varful muntelui…

Porno cu cocalari si pitzipoance

Piesa in doua acte

Personajele:

Ea- o oarecare

El- un (pletos) oarecare

In urbea noastra de provincie, intr-o statie de autobuz in centru

ACTUL 1

(In statie, cu persoane de multe facturi, culori si calitati. Cu multi cocalari si multe  pitzipoance. Caldura mare, picioare si tate. Asteptand un autobuz. Cei doi se tin de mana)

EL (pe jumatate amuzat, pe jumatate scarbit): Ia uita-te in spate.

EA (intorcandu-se curioasa): Aaaargh, ia-ma in brate si spune-mi ca nu-i adevarat.

ACTUL 2

(In acelasi decor, cei doi se tin in brate, la rugamintea ei)

EL (cu o voce senzuala, catre ea): N-ai vrea sa am si eu un tricou din ala roz si sa mi-l dai jos…?

EA (cu aceeasi voce plina de dorinta): Mmmmh, ba daaaaa, cu dintii…

EL (continuand in aceeasi maniera): Si sa te zgarii in lantul meu mare de la gat…?

EA (innebunita): Aaaah, da, da…!

EL: Si sa te mangai cu ghiulurile mele de pe degete…

EA: Mhm, m-ar innebuni chestia asta!

EL: Si sa-mi dai jos maieul plasa…

EA: Abia astept…imi placeee…

EL: Dar sa nu-l rupi, sa-l punem in geam sa nu intre tantarii! Si ti-ar placea sa am chiloti aurii…? Si sa te bat cu cureaua mea Dolce & Gabbana…?

EA: Hai mai repede acasa ca nu mai pot… mmmh…

EL: Si apoi sa-ti fac poze urcata pe colacul de WC, dar pe biblioteca sa nu te urci!

EA: Da, da, ce mi-ar placea sa-mi faci asta…

(Actiunea se opreste brusc din cauza venirii autobuzului)

Cortina.

Mai mult sau mai putin intimitati plicticoase

De cateva zile stau si putrezesc uitandu-ma la filme. Nu stiu ce m-a apucat. Ma uit cu nervi, fara chef, cu uimire sau cu sufletul la gura. O lista intreaga de reactii care corespund unor inlantuiri de scene. Si vorbesc in spaniola, pentru ca, intamplator, ultimele trei filme vazute au fost spaniole. Probabil faza asta de trezire a constiintei cinematografice e un paravan pentru vreun proces din ala complicat ce se va petrece in sub si inconstientul meu. Poate ca in trei zile o sa ma transform, treptat, in monstru, fara sa realizez. Sau poate nu. Oricum, ma uit furios la filme.

Altceva? Fac furios dus. Hm, da, era de asteptat. Sau daca nu, era cel putin de bun simt. Doar ca acum a crescut exponential activitatea pentru ca imi place mult cum miroase gelul de dus cu vanilie, iaurt si miere. Simtea cineva nevoia sa stie asta? Nu? Ei, oricum…

Astept. Fara nici o emotie tipic anticipativa. Astept muscandu-mi buzele. Ceva. Nu stiu exact ce. Sa se termine, sa inceapa, sa realizez ceva. Sa simt ceva. Sa ma dau peste cap. Orice.

Beau ceai. Pentru ca ma doare in gat. Pentru ca e bun si pentru ca oricum m-am invatat zilele astea sa bag lichidul respectiv in mine. Nu mai dorm. Nu mai pot. Si mananc multa salata.

Cam asta.

Ah, si seara dupa dus imi dau cu crema pe calcaie. Sa nu se crape. Atat.

Nu simtea nimeni nevoia sa stie toate astea? Nu? Nu-i nimic.

De ce femeile sunt mult mai superioare decat barbatii

1. Pentru ca pot sa tina o geanta care cantareste zece kg (si jumate) in echilibru pe bratul care sta nemiscat si nu si-l rup.

2. Pentru ca femeile le au pe amandoua: isi baga pula si sunt doamne prin excelenta.

3. Pentru ca o femeie poate sa fie caraghioasa doar cu 6 grame de ruj. Cantitatea variind pana la 500.

4. Pentru ca pot sa tina un barbat sub papuc si sa se tina si pe ele in echilibru pe papucul cu tocuri de 15.

5. Pentru ca femeile pot sa-si arate fundul fara sa fie scarboase.

6. Pentru ca femeile n-au par pe piept. (bine, bine, unele…)

7. Pentru ca femeile pot sa consume un flacon de parfum in timp record de 3 zile.

8. Pentru ca femeile sunt puternice, smechere si belicoase, dar in acelasi timp sensibile.

9. Pentru ca femeile pot sa vorbasca la trei telefoane in acelasi timp in care isi fac unghiile si au grija de tocanita.

10. Pentru ca femeile pot sa poarte toate culorile curcubelui odata.

A venit pe calea Tomatei si se duce pe calea oricui, sau moare aici.

Nu va speriati, e vorba de femeile astea. De fapt, speriati-va…sunt multe rau !

DupeFest 2008

Sau CucFest, LoseFest, JetFest. In traducere libera, Bookfest 2008 - un pic mai dezamagitor. Am exagerat un pic cu supranumele alea, insa ce vad eu din perspectiva entuziasmului sters e o masina de vandut oriceoricandoriunde sub titlul voalat de “valoare culturala nechestionabila”. Cam asta.

Ignoranta sau nu, nu stiu istoria targurilor de carte de la noi. Stiu doar ca e normal sa se intample. De cand s-a trezit constiinta mea -adica de acum trei ani, am fost la fiecare editie. Primele dati a fost fantastic, am cheltuit cat am putut de mult pe carti destepte si la moda, cu cronici bune si coperti misto. Am venit acasa cu spatele rupt de inteligenta care atarna greu. Nu zic tocmai eu ca nu-s bune cartile la casa omului, dimpotriva, zic doar ca am picat in plasa asta perversa pe care ti-o intinde un asemenea eveniment.

Acum insa o data entuziasmul plecat la culcare - targurile de carte (fie ele BookFest sau Gaudeamus) imi par niste fabrici imense care macina oameni, energie si multa hartie. Sunt, bineinteles, ocazii excelente de a gasi multe titluri in acelasi loc (cu conditia sa ai ochiul format si sa le reperezi) si la preturi prezumtiv mai bune decat in librarii. Un hypermarket de carti, cum s-ar spune.

Numai ca la noi targul de carte e parada de neuroni dresati la scolile de renume, cu pedigree si pretentii de artisti, teoreticieni, rebeli si conservatori ai cuvantului. Parada de microfoane, de “ce mai faci? pe unde mai esti? ce mai scrii? interesanta idee”, de “am un proiect interesant acum, dar nu pot sa dezvalui prea multe. sunt pana peste cap in idei bune, lucrez la ele acum. am descoperit un geniu. sunt un geniu. lauda-ma.” Blitz-uri, camere, fire, boxe, monitoare, carnetele.

Lansarile sunt pana la urma niste colectii de pupaturi in fund pe banda, lipsite de energie - un fel de inmormantari mai funky, in decoruri colorate, rochii si coliere tipatoare. Un artist prin excelenta, spumos si totodata profund. Cu o fraza desavarsita, care te prinde si nu-ti da drumul pana la punctul final. O viziune onirica asupra lumii, o incursiune in inconstientul universal. Aplauze. Blitz. Next.

Presupusa plaja larga de titluri. o fi ea larga, dar e asa de acum trei ani. Titlurile noi sunt relativ rare - exista ca detaliu, insa fondul masiv ramane mereu acelasi. Sa luam libraria Curtea Veche, de exemplu: sectiunea Jamie Oliver, sectiunea de carti “cum sa”, “de ce sa” , “ce sa”, sectiunea Orhan Pamuk si alti cativa autori prin jur. Asta gasesti, mai mult sau mai putin invariabil, la orice ora te-ai duce acolo. La Humanitas, cam acelasi lucru, doar cateva capete scoase la suprafata si trambitate ca noile Bilbii ale generatiei, in rest totul e la fel. Mai sunt titlurile la reducere, e ceva - dar sunt cam tot aceleasi… Polirom - same old story. Doar ca Polirom are ce vinde la autori straini - asta nu s-a schimbat si e bine. De apreciat. Nemira, Corint, Rao, Noi…la fel.

Cateva surprize poti gasi, totusi, la edituri anonime - editii ale unor romane/volume foarte misto, la preturi de nimic. Numai ca pentru asta iti trebuie rabdare, ochi odihniti si ochelari stersi calumea. Ah, si picioare solide (+incaltari comode).

Preturile. Mai mici ? Ha-ha. Aparent. Am vazut mai mari ca in oras, mai mari de la an la an, reduceri mai de nimic si cateva reduceri bune. Lucrurile ar trebui, totusi, dupa mintea mea, sa stea invers: adica majoritatea reducerilor sa fie bune si cateva fasaite. Doar e targ de carte. Dar cartea e deja produs de lux, asa ca…

Personalitatile? Ca de obicei, Cartarescu, Liiceanu, Patapievici, Iliescu, Hurezeanu…una-alta. Tot moacele supra-expuse.

Cateva lucruri misto sub forma unor harti medievale, ilustratii de carti, puzzle-uri holografice, semne de carte moca (:P)…ma straduiesc sa gasesc, dar nu-mi vine nimic. Ah, scaunele de la Carturesti. Tari de tot.

In rest, galagie maxima, harmalaie, domnisoare multe, intelectuali presupusi, vorba multa si parca fara rost, inghesuiala (gratis)… Ca fapt divers, la Carturesti mi s-a parut ca mirosea a gin, am colorat un pitic - cel putin am vrut dar m-am plictisit repede, mi-am luat trei carti cu saptej’ de mii din cauza de deficit bugetar si ca sa fiu sincera am dat mai mult pe mancare decat pe ele. M-am fatait pana la tocirea rotulelor si am cantat topoare la popoare spre disperarea unora. Am zis, apropo, ca bagam capul si la Ada Milea si Luna Amara, dar nu stiu cum s-a facut ca n-am mai. Si aia a fost.

Na, judecati si voi.

Romanesti, Bucuria

Bucurestiul e indubitabil (vai ce vocabule pe capul meu!) capitala Romaniei - capitala culturii, istoriei si nu in ultimul rand a taraniei. Da, cliseu, cliseu - dar chiar faptul ca e o afirmatie cliseica nu-i scade cu nimic din valabilitate si aplicabilitate.

Surprinzator sau nesurprinzator, prin ochii mei (care au vazut mai mult sau mai putin cam toata Romania), capitala noastra draga oglindeste foarte bine niste realitati si valori (sau antivalori - dupa caz) autohtone. Se poate sa sara vreunul cu argumentul la gatul meu si sa-mi spuna ca in final, fiecare asezare rurala sau urbana reprezinta Romania foarte bine - nu primesc. Si sa va spun de ce.

Pentru ca, in primul rand, Bucurestiul e cel mai mare, ergo are cel mai mult loc sa adune o suita intreaga de specimene. Are loc sa adune o colectie intreaga de inflente - de la Sharbekul din Lipscani pana la Oracle din Europa House.

Tocmai imbinarea asta haotica de Orient si Occident spune multe despre Bucuresti, Romania si romani in general. Felul in care le sintetizem intr-un kitsch cu pretentii ne caracterizeaza in mare parte ca natiune. Pentru ca asta e Romania actuala, oricat i-ar durea pe unii s-o auda: un balcanism de calitate indoielnica, insa cu pretentii europene - pretentii dealtfel sustinute intr-un fel sau altul de anumite interese exterioare. Poate suna a generalizare penibila, dar se confirma cu o singura privire pe orice strada din Bucuresti - infrastructura, arhitectura, combinatii vestimentare, publicitate, muzica, masini, comert si lista ar putea continua la infinit.

Si nu ca Bucurestiul nu are sau nu poate. Bucurestiul in sinea lui se screme sa se scoata cumva, dar nu-l ajuta nimeni.  Ceea ce vine sa sublieneze inca o (non)valoare pur romaneasca, si nume ca avem cu ce, dar cu promovarea stam prost. Sa o luam la nivel de analogie - patrimoniu cultural si istoric sa tot fie, potential turistic cu un minim efort sa tot fie, potential cultural si educational sa tot fie. Doar ca minimul efort se ascunde, speriat, sub hartii, prin birouri de ministere, directii, agentii, comitii si comitete. Intre timp, fondurile (care, sa fim seriosi, ar exista) o ard dubios cu niste bisnitari care ne conduc si ne administreaza. Doar in mod prezumtiv. Lucrul asta ilustreaza (ca ziceam ca o luam analogic) lipsa de interes pentru a promova valori, care de multe ori (chiar de cele mai multe) isi fac o educatie si o instruire pe banii lor sau pe bani privati. Vorba aia, olimpici avem cacalau, artisti asemenea, oameni de stiinte, informaticieni, medici si alti ilustri curg pe Dambovita. Doar ca mai sus mentionatii se vor duce in Canada, Germania, State, Anglia (s.a.) sa se definitiveze/afirme. Sau putrezesc pe aici, din dragoste de patrie, ca si cladirile din Lipscani pe care nu le valorifica nimeni.

Un alt capitol care arata cu degetul unele realitati e traficul. Greoi, nasol, neoptimizat, incurcat, innodat, sugrumat, suferind. Daca nu v-au plictisit analogiile (si daca v-au plictisit, pana la urma), sa va zic ca mie imi pare ca lucrul asta reflecta atat de mirobolant de bine cat de greu e sa ajungi cineva in tara asta - traficul la nivel figurativ (pe scari, ierarhii, pozitii si altele asemenea) e monopolizat de niste neni care fac legea. Restul oamenilor mari sau mici isi petrec vietile pe la semafoare si prin statii. Si, daca prin putin noroc ajung undeva, le taie vreun idiot fata si raman cu parbrizul murdar si capota sifonata.

Sunt o mie de astfel de aspecte care se vad cu ochiul liber si poate o sa mai continui cu ele intr-o zi cu soare si cu chef. Esential e ca se pot vedea cu ochiul liber de la Intercontinental pana in Salajan. Ca o sa le schimbe cineva, vreodata, am incetat sa cred. Cine, eu? Ha, ha. Ha!

Paradoxal, totusi, Orasul asta ramane o iubire cu nabadai. Pentru mine si alti nebuni asemenea mie.

P.S.: Si Trecatorul a scris ceva pe tema asta. Bine, de mai multe ori, dar ar fi sinucidere sa ma apuc sa le caut pe toate acum.

Happy New Year de vara

Mai oameni…cat e un an? Incape intr-un ou? Intr-un pepene? Intr-o cutie rosie de IKEA? Intr-o cana de cafea? Intr-un pat de hotel? Compartiment de tren? Intr-un pantof?

E destul cat sa faci multe. Cat sa-ti pierzi viata sau s-o castigi. E destul s-o traiesti - asta daca stii cum. In fine, e complicata problema si pe bune ca n-am de gand sa bag anii in oua sau pantofi. Si n-am de gand sa fiu siropoasa.

La noi acum se numara invers, se da cu artificii, se bea sampanie, se pupa, se canta, se rade. Se de toate, ca suntem fericiti si ne e bine. Si pentru ca mai urmeaza. A fost un an plin si pe bune ca nu gresesc spunand ca cel mai frumos de pana acuma.

La multi ani noua! Si la multi ani pentru toata lumea, ca lumea s-a schimbat de acum un an!