Cronica nu foarte obiectiva
Ca orice copil al generatiei 90 care a fost crescut cu reguli stricte, ore de culcare si interdictie la muzica rock (pentru ca e satanista) – dar care a scapat la chitari, filme si carti alternative (cu pretentii mai mult sau mai putin fondate de arta), mi-am dorit mereu sa ajung la un festival de muzica. Bestivalul, transformat in Bestfest, m-a marcat destul de tare si m-a entuziasmat pana peste urechi. Chiar am vazut niste showuri extrem de misto care si-au meritat toti banii dar nimic nu se compara cu 3 zile de betii intr-un cort inundat de noroi in Angliaterra, tara lor de origine.
Cel putin asa zic astia pe la tv si pe net si cica e neaparat sa mergi, ca e o experienta care iti schimba viata si alte sloganuri de gen. Si asa se face ca am fost la Reading cu un cort, cizme de cauciuc si cu fasole la conserva. A fost misto rau.
Pentru cele 200 de lire pentru bilet si restul de 300 pe mancare bautura si echipament, puteam sa merg in spania, grecia, cipru sau maroc, all inclusive, 10 zile, cu un grup de chavs insetati de bere englezeasca si infometati de mancare englezeasca pe meleaguri straine. Dar inclin sa cred ca cel putin de data asta am ales bine. In ciuda faptului ca am venit cu ochelarii sparti, telefonul scurtcircuitat si picioarele distruse. Sau poate tocmai din cauza asta, macar pentru impresia de diversitate si ‘rebeliune’ in viata mea devenita prematur plictisitoare si presanta de un job pe care il detest, o facultate de care aproape ca n-am timp si facturi pe care abia le platesc.
Si dupa cum e de asteptat de la un august in sudul angliei, la reading a plouat cu galeata si noroiul a fost pana la genunchi. Dar si bautura a fost din belsug (pentru unii) si muzica destul de tare cat sa nu prea ii pese nimanui.
Eu n-am baut si sincer nu stiu cum au reusit unii sa supravietuiasca cu 14-15 ore de muzica live in fiecare zi pe 5 scene. Mie mi-a trebuit multa energie si m-am trezit adormind in public, chiar in timp ce dadeam din maini si din picioare pe strokes si muse.
Mancarea si bautura au fost scumpe rau, cu un pret mediu de 6 lire pe o tavita de fish n chips sau mancare chinezeasca pe care in mod normal ai da vreo 3. O sticla de apa 2 lire si berea cred ca aproape de vreo 5.
Ce m-a enervat cel mai tare au fost copiii idioti veniti pe banii parintilor sa se faca praf din orice prind, sa se cupleze si sa vorbeasca idiotenii fix in urechile mele in timpul concertului. Da, eram deja obosita si blazata cand am ajuns acolo si mi-am adus cinismul enervant cu mine. Pe acelasi bilet.
Toaletele – nici nu are rost sa le descriu. Asa ca o sa ma abtin.
Muzica in schimb a facut toti banii. As putea sa spun ca desi nu ma asteptam, trupele obscure de pe scena BBC Introducing au cantat mai bine si au facut mai multa atmosfera decat unii headlineri. Apreciem.
Cat despre headlineri, dupa cum urmeaza:
30 seconds to mars au fost de rahat. Jared Leto a venit cu o atitudine de rockstar, cu parul mare, ochelari de soare si o ditamai geaca de piele pana in pamant. Si a cantat mai mult nu. 10 pentru tobar, dar am plecat dupa vreo 4 piese.
Cu My chemical romance nu m-am obosit. Era tarziu si desi am avut o faza pe la 15 ani mi-a trecut.
The Strokes au cantat doua ore solide si probabil au scos doua trei cuvinte. Atitudinea lor de ‘I can’t be arsed to play here’ e marca inregistrata, dar fara putina atmosfera mie mi s-a facut somn. M-a trezit totusi un tip care, putin terminat de substante, a picat lat, inconstient, cu ochii dechisi si fara nici un raspuns la nici un fel de tratament. Evident am ramas putin socata de toata scena.
Muse au facut showul cel mai impresionant si vizual si muzical. Si desi nu au vorbit cu publicul atmosfera s-a simtit si catharsis a fost din plin. Au fost cel mai energic act si au cantat fara greseala, au stiut sa construiasca suspans si apoi sa-l si consume spectaculos si toata chestia asta s-a simtit in public.
Cred ca daca e sa decid Pulp mi-au placut cel mai mult si au avut cea mai buna combinatie de muzica, set si interactiune cu multimea. A fost foarte foarte foarte misto si intre muzica si glume s-a strecurat si ceva lirism, ceva dramatism si multa sexualitate.
Pe locul doi as pune cred Elbow, a fost un concert bloody lovely si imi pare rau ca au cantat inainte de Muse pentru ca asta le-a redus dramatic timpul si numarul de piese. Dar dati un search pe youtube la concertul asta.
Dupa Elbow cred ca m-as opri la Seasick Steve, the redneck care a facut bani si celebritate dintr-o chitara cu 3 corzi. Si tot din ea, un didley bo (ceva par de lemn cu o singura coarda) si o matura a facut o atmosfera pe care rockstarurile cu ochelari de soare n-au reusit s-o faca din instrumente scumpe, ecrane, lasere si efecte speciale.
De mentionat Madness, un fel de echivalent englez la Pasarea Colibri (comparatie extrema) care au facut publicul sa sara si sa cante piese clasice.
The Minutes, Fight like Apes, Frankie and the Heartstrings, ceva cu Baskerville la urma si Mona mi-au placut la fel de mult.
Dezamagirea weekendului au fost Deftones, pe care i-am descoperit a 14 ani pe soundtrackul de la Tony Hawks Pro Skater nu mai stiu al catelea pe care se juca frate-miu. Cu Drive. Apoi Queen of the Damned, la care m-am uitat de vreo suta de ori (fara exagerari), unde canta Change la un moment dat. Cred ca atunci cand Lestat face o baie de sange cu Akasha daca nu ma insel. Deci cu istorie si emotiuni, desi am trecut de mult si de faza cu vampiri. Si pe vremea mea vampirii nu straluceau. In my defence. Dar ora aia pe care au avut-o au irosit-o in ragete jumate esuate si fara energie pentru altceva. A sunat dezlanat si naspa. Dar macar se oprise ploaia.
All in all, mi-a placut si mai vreau, desi am doza mea de rezerve fata de aspecte in care nu intru acum.
PS: e nasol rau sa nu faci dus 5 zile. Serios.
Comentarii recente