Povestea incepe intr-o dimineata de ianuarie, mai precis in dimineata asta. Dupa ce am deschis ochii, m-am foit pe perna intr-o mie de parti, dupa care am observat ca fereastra pe care o vedeam in fata, patura, sifonierul, biroul se miscau ca la si cand rotatiile pamantului s-ar fi acelerat brusc.

Am inceput sa scot sunete nedeslusite, dupa care sa ma gandesc cat si ce bausem aseara. Nimic. Evening clear. In schimb, mancasem o portie de paste carbonara care, surprinzator, chiar fusesera bune.

Atunci, ce se intampla cu mine? Deja ma imaginam cu doi gemeni de mana, intrucat episodul mi se mai intamplase intr-o dimineata, insa fara ameteala si doar cu greata. Imaginea era chiar draguta, induiosatoare – dar peste cateva zeci de ani. Nu acum!

Dupa ce mi-am chinuit mintea si-asa intoarsa pe toate partile, m-am hotarat sa-mi iau destinul in propriile maini si sa consult un doctor. Doctor Google, caruia i-am tastat cu atentie simptomele mele traduse in engleza, si el m-a trimis pe cateva forumuri irelevante, dupa care pe Yahoo Answers.

Unde am descoperit cu stupoare ca acest episod are destula legatura cu maseaua mea de mult infectata care n-a mai vazut dentistul de mai bine de doi ani jumate. Stiam ca e infectata. Stiam ca, mai devreme sau mai tarziu, infectia se va extinde si imi va acapara, pe rand, tot creierul si-l va face terci. Imi imaginam cu groaza cum infecta, un lichid verde fosforescent in mintea mea, se infiltra in tot corpul meu care agoniza rapus de monstrul extraterestru.

Desi m-am gandit la toate astea, nu am conceput deloc faptul ca as putea sa merg la dentist. Si aici vine confesiunea pe care cred ca am mai facut-o in cateva instante (umilitoare): sunt terorizata de doctorii astia de dinti. Lumina orbitoare izbindu-ma frontal, zgomotul frezei nemiloase, intruziunea in dantura proprie si personala si durerea, ah durerea aia de nesatapanit!

Istorii am cu dentista mea de cand ma stiu, pentru ca de mica am avut probleme cu dintii. Doamna Marinescu e o femeie de pus in Dentists’ Hall of Fame, dar cand isi pune chestia aia verde la gura si manusile in maini, cand aprinde lumina aia orbitoare si ia ustensilele in mana se transforma intr-un monstru teribil.

De-a lungul vietii mele am muscat-o de mana, am pus-o sa-mi citeasca din cartea cu morala pentru copiii care nu se spala pe dinti pe care o avea in cabinet, mi-a dat ciocolata (ce ironic) numai ca sa stau cuminte sa-si termine lucrarea, am fugit de pe scaun, prin sala de asteptare si prin oras spre casa, cu o lucrare neterminata in gura, cand Dna Marinescu s-a indepartat de mine sa prepare nu stiu ce, iar asistenta iesise putin din cabinet…si cate altele.

Iar maine am programare, sa-mi scoata maseaua, infectia si viata din mine.

Si va marturisesc ca sunt terifiata.