Prea multa fericire?

Azi dimineata m-a batut soarele in ochi, m-am trezit si mi-am dat seama ca-s fericita.

Am zis ca o fi ceva in neregula - am deschis geamul sa mi se aeriseasca atmosfera si implicit creierii. Nu voiam o revenire la vreo depresie spectaculoasa pe care n-am avut-o niciodata, dar mi-am zis ca macar portia de sictir zilnic n-ar fi rau sa-mi revina la forma initiala. Si totusi nimic.

Parca un camion de heirupism (as opposed to miserupism) s-a varsat in timpul somnului peste mine. Dintr-o data copacii de pe marginea arterei principale a orasului, copacii din fata blocului meu de provinvincie adicatelea pareau mai verzi si mai tepeni. Si aerul imbacsit si plin de noxe se cerea respirat cu elanul cu care dai un pahar de tarie pe gat pana la fund.

Si am zis ca poate m-am imbatat eu aseara, lucru pe care nu-l tin minte defel, dar am dat si de data asta vina pe presupusa betie. Am mancat cei trei castraveti cornison (murati) pe care ii mai continea borcanul din frigider cu un zambet tamp, aproape american pe fata. Am asteptat o bucata buna de vreme (care se prea poata sa fi constat in doua ore sau doua minute) asteptand un efect care n-a venit. Sex? Imposibil, am adormit singura, m-am trezit singura, dar daca ma imbatasem e pozibil sa se fi intamplat si asta… Acum n-am de unde sa stiu.

Apoi m-am dus sa ma spal pe dinti si sa-mi fac un dus, in speranta ca voi da, totusi, de o urma de sictir. In baie era un fel de cum s-ar spune dezastru, dar asta nu m-a deprimat deloc. Nici macar nu m-a enervat, ci, ca sa vezi!, m-am apucat sa strang, sa curat, sa aranjez, sa spal. NI-MIC ! Am inceput sa-mi chem sictirul, gandindu-ma la toate cele multe care se cereau facute in cursul zilei. Dar zambetul nu mi s-a sters de pe moaca, nici dupa pasta de dinti.

Nici dupa dusul rece care fusese gadit ca un soc.

Mai ca-mi venea sa-mi tai o bucata de carne ca sa-mi alterez macar un pic starea neobisnuita, cand m-a lovit… N-am ce-i face. Nu trece zambetul nici daca-mi scoti dintii cu patentul.

Tot ce sper eu acum de la fericirea asta a mea neasteptata si nesperata e sa nu ma apuce sa-mi placa Alecsandri, ca atunci ma arunc de la balcon. Si va anunt ca sunt domiciliata la etajul sapte.

PS: Acuma postul a fost la misto, dar sunt cam prea fericita. Si faza cu Alecsandri era partea serioasa a mistoului.