Ma, sarbatorile astea ma iau asa cu un fior discret si ma trezesc ca-s mai buna, mai sociabila, mai putin incapatanata si mai fericita. Si deci daca tot mai e un pic si trece anul, hai sa va dau voua ce-a mai ramas ca eu tot n-am ce face cu el.
Din acest motiv, va doresc tuturor:
1. Sa-mi mearga si mai bine in anul asta care vine.
2. Sa-mi stea bine bluza aia de Rev ca altfel nu stiu ce ma fac.
3. Sa am timp cu nemiluita sa citesc, sa ma uit la filme si sa ascult muzici cat vreau eu.
4. Sa am si bani, ca daca nu e bani nici de-o bere…e cam greu.
5. Sa mai slabesc numa’ un picut. Da numa’ numa’ un picut.
6. Sa-mi iasa tot ce-mi propun.
7. Sa iau CPE-ul ala cu Excellent.
8. Sa ajung si eu macar de Pastele Cailor pe la munte si prin Sibiu/Sighisoara/Timisoara/Cluj
9. Sa gasesc o pereche de blugi negri care sa-mi vina fain.
10. Sa ajung bogata, desteapta, frumoasa, modesta, sensibila, culta si devreme acasa.
Astea fura un pic la misto. Ca nu strica de dimineata. Dar tot ce-mi doresc eu pentru anul asta e sa iubesc si sa fiu iubita macar la fel ca pana acum, asta e tot ce-mi trebuie. In rest, noi sa fim sanatosi.
Si voua, daca tot am zis ca va doresc si voua ceva, va doresc sa aveti tot ce n-aveti. Dar asa, selectiv.
Nu-mi plac (pentru necunoscatorii de gramatici admit, sunt chiar trei, doar ca doo dintre ele is in forma contractata).
Nu pentru ca as fuma. Printr-o stranie coincidenta, chiar nu fumez. Nu pentru ca ar fi vorba de discriminare. In unele situatii, sunt chiar in favoarea discriminarii. NU am nimic de-a face cu what they call “political correctness”. O singura problema am, si aia se refera la oamenii care nu te lasa sa-ti spargi capul in fix felul in care iti arde tie.
De acord, fumatul activ implica in mod natural fumatul pasiv, iar ambele tipuri de fumat provoaca o mie si una de boli, disfunctii, malformatii, dependente si asa mai departe sau mai aproape, dupa caz. Dar exista, cu toate astea, chiar si fara nenorocitele de tigari, alte o mie si una de gaze si prafuri in atmosfera de care noi habar n-avem. Sau avem, dar nu ne pasa. Exista in alimentatie, stilul de viata sau medicatie o alta serie de o mie si una de otravuri care fac la fel de rau ca tigarile si fumul lor indracit.
E demonstrat deja stiintific ca fumul de tigara face rau. So what? Dupa mine, felul in care alegi (sau nu) sa te distrugi tine de libertatea personala. Mai tine si de sanatatea mintala si starea psihica de moment, dar nu astea fac obiectul discutiei intre mine si mine de acum. Ceea ce ma intriga e incercarea asta frenetica de a-i convinge pe oameni cu forta sa renunte la autodistrugere. To hell with it, autodistrugerea e, in fond, o optiune personala la care toti avem dreptul si de care toti avem nevoie intr-o masura sau alta.
S-o luam cu analogiile. Presupunand ca nu e vorba de tigari si fum. Ci de datul cu capul de pereti. Mie imi face o placere imensa sa ma dau o data pe zi cu capul de pereti, ceea ce imi provoaca zilnic vanatai si poate avea in timp rezultate grave asupra creierului meu. Problema e ca pe vecini ii deranjeaza zgomotul. Dar zgomot mai face nu stiu ce tanti de la 3 careia mereu ii cedeaza dulapul in bucatarie si pica oalele pe gresie. Si mai sunt si masinile, la orele de varf si alt vecin de la 7 care pune tot timpul manele. Cam asa vad eu chestia cu fumatul.
Toata lumea zice sus si tare ca nu se pot impaca si capra si varza si de aceea una dintre cele doua parti confruntate tre sa cedeze. Eu as zice ca daca s-au gasit solutii pentru Sublima Pace din Irak (acum scopul scuza mijloacele, mai ales ca scopul are un grad de nobilitate ridicat), tre sa se gaseasca solutii si pentru altfel de razboaie, scuzati, paci. Stiu ca nu-i asa usor, but power comes with responisibility.
Noah, si ca sa nu fac pe lupul lupoaica moralista, recunosc deschis si cu mana pe unitatea centrala ca si eu ma mai rog de unul si de altul sa se lase de fumat. De apropiati, that is. Pentru ca imi pasa, asta e singura scuza valida.
Habar n-am cum si mai ales de ce am ajuns pe site-ul asta, dar se zice ca e un motiv ascuns pentru toate. Dansul, un site de promovare a doi pictori, B.H. si B.H., nu vrea nimic altceva decat sa le promoveze lor munca si arta. Nimic de zis pana acum. Dar si de acum incolo…!
N-o sa ma iau de picturi pentru ca de gustibus… si in plus, cine-s eu sa judec? Ok, they suck, chiar daca n-am eu facultate de arte la cv.
Daaar, AICI este ultima supa/ciorba a lui DaVinci. In culori, adica ulei pe panza. Si ma intreb eu in sinea mea carcotasa asa: daca site-ul e unul de promovare si nu e Hi5, de ce i-au facut si versiune in engleza, in coditiile in care engleza, ca n’exista pas du tout ?
But it’s funny, in the end.
Da, ma, da. Si ce daca e o engleza suprarealista? Si ce daca sunt artisti?
Bai, de Sarbatori si mai ales de Craciun pluteste ceva in aer. Entuziastii or sa ofteze a fericire, cinicii or sa-mi dea dreptate ca in mod normal iti vine sa dai cu pumnii in pereti ca sa nu dai in altii (copyright unei manele, nustiu care), macar atat sa ai din spiritul Craciunului. Atat de trambitatul spirit al Craciunului. So, here it goes:
1. Sclipiciul - Ok, asta nu se iarta. Il uram in orice conditie, sclipiciul e naspa.
2. Colindele - In orice forma de fericire si multumire de sine, colindele sunt acceptabile, cu toata repetitia lor ilogica si aproape(dar numai aproape) enervanta. Cateodata, daca nimeresti un cover cat-de-cat jazzy sau rock te apuca bataitul din picioare fie cate afli in supermarket sau la masa in familie. Si da, toate cele zise mai sus se aplica doar in cazul in care bucata aia de colind NU se numeste Last Christmas si nu este interpretata de sau drept cover Wham.
3. Fesurile alea rosii cu alb - Dupa parerea mea, is cu varf si mai ales cu indesat de penibile. Jenante. Dar cand esti indragostit, parca te apuca rasul. Parca sunt mai acceptabile si caciulile alea idioate de mosi. And the guys will agree ca pe Craciunite din alea dezbracate se potrivesc.
4. Aglomeratia - Da, pe-asta o urasc chiar si in stare de deplina indragosteala.
5. Colindatorii - Da, sunt nesimtiti si o fac pentru bani (majoritatea), dar macar avem de cine rade cand canta fals.
6. Goana dupa cadouri - Anul asta a fost chiar fain si a meritat. Strange, huh?
7. Masa in familie - Acuma depinde de care e familia. Sau mai bine zis cine ti-e familie. Si-apoi mai depinde si cum e masa
8. Imbuibatul - Neaaah, this still sucks. Christmas can get much better than stuffing.
9. Tiganii si ale lor tarabe nomade - Astea mi se urca la cap in cel mai grav mod, indiferent de starea de spirit de moment sau de durata. Sa se duca in iadul tiganilor sa vada acolo dracilor petarde. La sapun cu ei!
10. Mesajele si telefoanele de urari - Da, is stresante. Dar pot deveni aproximative daca te ai bine cu tine, lumea din jur si Craciunul.
Si in incheiere, am in ureche o chestie care ma doare al naibii. Dar Craciunul meu e frumos.
Personal, habar n-am. Suna telefoanele astea in draci. Mesaje, apeluri, prieteni uitati, nume necunoscute, greseala domn’le, mai formati o data. Daca n-ai polifonice, poti sa juri ca-ti suna bradul.
Dar nu-i nimic, ca anul asta imi place Craciunul. Mi-am gasit familie in sanul careia sa ma autointroduc clandestin inca de prin vara, incat sa-mi fac intrarea cat mai natural posibil de Craciun. Urmeaza Revul si astept sa-mi gasesc un cerc clandestin de prieteni in care sa ma bag, ca sa ne uitam la atrificii, sa bem sampanie si sa baila-baila pe masa fara sa se prinda cineva ca-i doar din interes.
Daca vreti, ma luati in seama. Daca nu, nu. Important e ca eu sunt fericita.
Urla televizorul in gol pe niste reclame, in casti e o melodie relativ trista. Si daca nu-i trista, e prea linistita, dar de fapt e trista. Nu-i bun nici fotoliul, nici scaunul din fata sau spatele (depinde de perspectiva) tastelor. Prea moale, prea inconfortabil, prea rece, prea cald, prea aglomerat.
La fel cum mi-e limba plina de cuvinte pe care poate, la un moment dat, trebuia sa le fi spus si le-am uitat. Acum s-au adunat, acorporale, ca niste aburi scosi din dictionar pe care nu stiu pe unde sa-i asez. Le-as da drumul, daca ar avea litere, daca ar avea corp sau miez, daca ar avea inteles, sens, daca ar avea loc si ele pe undeva pe lumea asta.
Parca m-as plimba cu metroul sau parca m-as catara pe munti. Dar cum in casa asta nu-i nimic mai inalt decat biblioteca, o las in pace avand in vedere ca eu is grea si ea e fragila. Cartile nu ma vor, pe filme nu le vreau eu. Si chiar melodia asta trista (si daca nu trista, prea linistita, dar totusi trista) e aiurea in castile mele. Nu, azi nu e loc de nimeni pe langa mine, azi m-am umflat de prea multe…nimicuri.
Si va intreb pe voi…cum se pronunta cuvintele uitate, care n-au ramas decat ca umbre? Umbre asa…aproape cum e praful pe trandafirii uscati.
Craciunul zice-se ca ar trebui sa ne faca mai darnici, mai buni, mai luminosi, mai toate cele ce se spune ca ar trebui sa fie. Astea, dupa impresia mea, is aceleasi strategii de marketing spuse in emisiune la Teo si la cine stie ce alta femeie spirituala (cum am putut s-o uit pe Andreea Marin?), pe care unii din noi ajungem sa le credem si sa oftam a bine in sinea noastra.
The naked truth, my friends, se vede cu ochiul liber. In Carrefour, Metro, Cora si asa mai departe sau mai aproape, dupa caz. Paradisul capitalist in care Tanti Mita se impinge cu putere in cosul lui Nea’ Ion ca sa apuce o chiftea la reducere in plus. Pe acelasi principiu, la alt raion, madamele se impung sa puna mana pe cat mai mult pastarnac.
Poveste care mi s-a intamplat, intr-una din zile pentru ca, nu-i asa, trebuintele casnice le eviti pana la un punct, dar se cer si dansele rezolvate. Parerea mea umila e ca globuletele, clopoteii si celelalte minuni atarnate de tavan au ceva mesaje subliminale incat te trezesti luat de valul ofertelor, impunsului si iti pui triumfator moaca de amazoana, chiar daca esti de la natura barbat. Asa ca m-am trezit luata pe sus de marea de furnicuta cautatoare de cel mai ieftin ulei, de zahar doua pungi la zece mii, de prunci urlatori si barbati supusi nevestelor, dar fiorosi.
Nu exagerez, colindele, culorile si luminitele nu-s sanatoase in atmosfera aia de razboi intre casnice si am obosit repede ca n-am rezistenta. Exemplare ca mine mai erau, rataceau pierdute cu gandul in alte parti si cosul in drum. La un moment dat, dupa ce incasasem priviri malitioase de la jumate din magazin, m-am hotarat sa infrunt cruzimea si m-am uitat in jur. Stateam in fata raionului de Maggi Secretul Gustului sau cum mama lui ii zice. Ghinionul meu a fost ca era si la oferta. Deci m-am dat la o parte din calea valului de babute indignate si am pornit in cautarea pietrei filosofale.
Pe principiul cui pe cui se scoate si bere cu bere se stinge, m-am razbunat pe bampirii capitalisti, sugatori de cash si carduri ai poporului si le-am furat cea mai frumoasa, coapta si mare rodie. M-am intins pana am ajuns la 3 metri, dar a meritat din plin efortul. La casa am trecut relativ repede si am fugit mancand pamantul.
In concluzie, oamenii sunt rai, egoisti, cateodata prosti. Si asta mai ales de Craciun.
Post-concluzie: cred ca au pus Last Christmas de o mie de ori la rand, coveruri, original, varianta slow, rock, pop, jazz, waltz, etc pana am innebunit si imi venea sa ma urc pe panourile de oferte. Ca sa intrati in atmosfera, in caz ca va duceti la cumparaturi, de la mine pentru toti, fara numar, fara numar.
O voce sictirita si pitigaiata se oboseste sa se deranjeze si sa raspunda: ‘E marime universala’.
Da bineinteles ca e marime universala ca doar e magazin cu vanzatoare batute in cap. Ok, aici am apreciat initiativa patronului de a face aprovizionari universale. Cel putin nu da faliment cu toapele care se gandesc atat de intens sa inchida mai devreme, incat nici nu se mai chinuie sa arunce on ochi la clientul nostru, stapanul nostru.
Si m-am enervat. Adica cum adica e marime universala? S-au gasit toti sa arate la fel te pomenesti. Ura, nu mai exista grasi, slabi, inalti, scunzi. Suntem toti o marime universala si ar trebui sa fim mandri de asta. Well, fuck it. Eu vreau marimea mea. In nici un caz nu imi sta pe creier vreo dorinta sa ma imbrac nici ca Madonna, nici ca <introduceti nume din showbzul romanesc aici>. Asa ca n-am nevoie de acelasi model, aceeasi marime, aceeasi gandire, aceleasi reactii, aceleasi pareri. E adevarat ca inca nu se vad pareri la magazin, dar impresia mea e ca ti le baga cu forta in punga, cu tot cu marimea lor universala. Plus ca se dau destule pe gratis la proteve si sunt destui idioti educati pe ‘one size fits all’ de La Bloc si Five o’clock news.
Cica ar fi mai practic asa, o singura marime, o singura proba, un singur sange, o singura natiune, un milion de posibilitati. Mi se cam urca la cap universalul asta de prost gust cu aceeasi marime la bust si la minte. Pai si daca nu-ti vine modelul universal al bluzei asteia, te duci, draga, si-ti bagi marimea universala de silicoane.
Deci haideti sa fim toti mai fericiti, sa estompam pana la zero diferentele, sa fim toti frati de marimi, gandiri si reactii, sa nu ne fie rusine sa aratam la fel, pana la urma, asta e scopul ultim al umanitatii. Fraternitate, pace, liniste, fara diferente si disensiuni. Amin!
Sa inchinam un pahar de plastic de marime universala Scopului. Pentru ca, dupa cum se spune, marimea (chiar ca) nu (mai) conteaza !
Da, ma, din nou. Ca doar e blogul meu. Cand ma loveste in moalele capului lipsa de inspiratiune, exista un singur subiect mirobolant si inepuizabil. Si mai presus de asta, inevitabil. Adica EU. Puteti sa va faceti ca cititi captivati despre mine, sau puteti sa vizitati un sait de pornosaguri, ca nu-i cu bai. Eu tot zic.
Eu sunt un ghem de contradictii, de incertitudini, de nehotarari. Sunt un haos cu doua maini, doua picioare si patru ochi. Contrar aparentelor, ma tin foarte bine (la modul pur concret) pe membrele inferioare si nu, nici nu plutesc, nici nu ma ridic de la pamant.
Uit, tot timpul. De toate cele. Uit ca am telefon, uit ca am de facut nustiuce, uit ca am prieteni cateodata (si asta nu e asa frumos). Nu-mi pasa. De nimic, de multe ori. Bine, exagerez. Sunt cateva lucruri de care imi pasa constant si pe care nu le uit. Nu ma impac cu concretul. Gandurile mele zburda prin alte zari si singurele lucruri concrete care imi plac sunt niste oameni, ploaia, zapada, soarele, ciocolata si esarfele colorate.
Eu nu sunt genul care rezolva probleme. Eu sunt genul pentru care problemele SE rezolva (a se observa reflexivul in care eu n-am nici o influenta). Nu m-am prins nici acum prin ce mod miraculos mi se rezolva toate problemele, nici nu am intentia sa-mi bat capul prea tare. Noah, ce vreti sa fac? Asa-s eu.
Pentru mine, nu exista cuvantul TREBUIE. E o inventie meschina, de torturat oameni manipulabili (uu, ce urat suna). Daca stiu ca ceva imi e necesar, VREAU sa il fac. Dar trebuie e in lumea mea inexistent la nivel de concept, desi sunt de acord ca exista un grup de litere denumit conventional cuvant pe care il folosesc si eu din cand in cand.
Pe mine nu ma inchide nimeni nicaieri. Chiar daca sunt constransa de circumstante, de persoane, de cinemaistiece sa fac ceva anume, ma rezolv gratios de treaba respectiva cu gandul prin alte parti. Am mai zis-o, nu-s concreta si pot oricand sa fac orice altceva, chiar fiind fizic implicata si cu picioarele pe pamant, cum ar veni.
Nu-s DELOC organizata - nici in gandire, nici in fapte, in nimic chiar. Poate ca unii o vad ca pe un defect, dar eu zic ca e cel mai mare atu al meu. Asta imi da libertatea sa fac ce vreau eu, in felul meu si sa ma bucur de orice imi vine mie sa ma bucur.
Si deci asta a fost inca unul din posturile alea despre mine. Ma inclin, pa.
Unii au incercat sa se faca importanti in viata mea, cu forta. N-au devenit decat mai mici si mai usor de calcat in picioare. Altii, poate fara sa vrea sau sa stie, sunt in fiecare dimineata mai importanti. Cu gesturi mici sau mari, nu conteaza. Cu liniste sau cuvinte, din nou sunt doar detalii.
Important e ca ma bucur de frigul asta care-mi trece prin piele pentru simplul motiv ca ma face sa ma simt vie si concreta uneori, alteori vie si acorporala. Ma bucur de vocile care tac pentru ca ele trebuie sa taca. Ma bucur de vocile care nu se opresc, sunt toate ale mele acum. Ma bucur de ocazii si ratari, de toate cate se intampla, pentru simplul motiv ca sunt ale mele si exista. Cu un scop.
Ma bucur ca pot inca sa iubesc si ca nu s-a tocit nimic, desi mi-era teama de asta. Ma bucur ca pot sa iubesc exploziv, ca pot sa iubesc linistit, ma bucur ca pot sa iubesc si poetic si banal, ma bucur ca pot sa iubesc la frig si la cald si ca totul imi apartine. Sunt fericita ca am ce-am visat, sunt fericita de linistea mea pe care o tin adanc ascunsa intre ficat si splina, sunt fericita de visele mele care n-or sa se termine niciodata, sunt fericita de viata mea pe care o simt in vene cum ma arde.
Si asta e, my friends, desi n-am mai trecut pe aici sa spun, s-au intamplat multe. M-am intamplat eu. Asta se repeta in fiecare secunda si e bine.
