De cateva zile, de zidurile gri ale orasului meu de provincie se agata cu nerusinare niste afise odioase, cu un tanar domn aranjat, dragut si la fel de odios precum moaca sa si numele de scena pronuntat neaos : Fuiego.

Afisele, de o cromatica indoielnica, tin mortis sa ne anunte ca o oarecare sala de spectacole sau intalniri de sindicat comuniste va gazdui intr-o seara friguroasa de iarna o bucata nederminata de timp de colinde care incalzesc nemijlocit sufletul. Nimic mai simplu, mai frumos si mai induiosator decat acest fapt, anuntat cu surle, trambite si exces de aracet pe toti peretii de bloc, stalpii de sustinere si alte asemenea elemente de arhitectura pre-tranzitie.

Pe mine una ma doare intr-un instrument de scris la alegere de distinsul eveniment, de mare prestanta pentru lucratorii pe santiere. Ce ma agaseaza de o maniera insuportabila sunt afisele de care v-am pomenit, asa de dragalase incat iti vine sa le strangi pe toate din oras numai ca sa-ti faci vesmant din transele.

Domnul Fuego simte ca-i vine sezonul, isi scuipa in pumn si apoi isi trece mana cuceritor prin par. Fondul de ten in exces contribuie la ideea de puritate atat fizica, cat si, nu-i asa, spirituala a sus-numitului. Apoi isi da ochelarii de soare jos, isi pune o moaca pioasa si astia dau cu blitzu’. In final, dupa ce poza este atent aleasa prin metoda datului cu banu’, un elev de clasa a doua scrie doua date despre zi, ora si loc cu un font minunat, afisele ajung in tipografii, sunt raspandite de fani pe stalpi si iata-ne ajunsi in pozitia actuala.

Nimic mai frumos decat moaca dansului ca simblo al spiritului sarbatoresc. Dar nimic nimic, parol. Imi place cum se uita afectat in meandrele neantului (va rog observati asonanta), mor dupa figura dansului usor zambitoare, usor pierduta artificial in memoriile atemporale ale copilariei la tara, la taierea porcului, la sarmalele aburinde, la colindatori si tuica din belsug. Cand te gandesti la asemenea minunatii, e imposibil sa nu-ti iasa poza ca a dansului.

Si apoi ca sa nu o dam in prea traditional, aducem o tzara de modernitate prin freza avangardista, intrucat ochelarii de soare nu-si mai au locul intr-o poza pentru poster care anunta concert de COLINDE. Freza, mai in detaliu: tuns castron, par saten, doua-trei suvite pe ici-pe colo vopsite blond-pui de gaina sau daca preferati valorile traditionale blond-mamaliga. Care mamaliga e adusa de la turci, dar fie, o bagam la impamantenite dupa atatea secole.

Gata, hai sa-l lasam pe fiul fara mama sa impodobeasca gardul, bardul sau barda. Pe acelasi model, barba, varza, viezurele, manzul.