Ochelareala

Aragazul cu patru ochi (desi grammar nazi-ul din mine vrea mereu sa corecteze “ochiuri”) nu mai e de un car de ani in actualitate. Era, cand ne jucam noi in spatele blocului ratele si vanatorii, dar pe atunci natura s-a dovedit blanda cu mine si m-a scapat de acest minunat apelativ. Care acum ma amuza.

Numai ca, intre timp, sa fi fost genele de vina, sa fi fost cartile, calculatorul, m-am transformat intr-o mioapa par excellence. Si sunt acum, mandra purtatoare de ochi aditionali, care pot fi luati, dupa caz drept garantia inteligentei, accesoriu la vestimentatie, aparat de vazut mai clar sau scuza pentru unele mici scapari.

Care scapari au loc voit sau nu (c’mon, doar voit), atunci cand din intamplare nu ii port. Luati drept exemplu situatia unei matusi enervante pe langa care treci pe strada fara s-o onorezi macar cu o privire. “N-aveam ochelarii la ochi si stii ca nu vad mai nimic fara ei”.

Sau atunci cand pur si simplu ai chef sa faci o selectie a lucrurilor pe care trebuie sa le vezi. Noi, cei din marele clan al ochelaristilor, nu trebuie sa vedem nimic decat in cazul in care vrem in mod expres asta. Cand ai chestii la care vrei sa te gandesti, dai ochelarii jos si te pui pe pilot automat. Si atunci oamenii, cladirile, afisele se topesc intr-o pasta de contururi prost definite din care nu vrei sa distingi nimic. Sau distingi doar ce ai tu chef, inchizand pe jumatate ochii, ca o bunicuta care incearca sa se uite la tv.

Da, bai, ochelarii ma urca undeva sus, peste capetele muritorilor de rand fara probleme de vedere, de unde pot sa ma exprim folosindu-ma de ei. Nu e nici un fel mai placut de a-ti exprima superioritatea decat sa dai plictisit ochelarii jos de la ochi, in mijlocul unei discutii si sa-i arunci usor pe ce-ti vine la indemana. Ador sa fac asta.

Si-apoi mai e sunetul ramei care se aude de ficare data cand ii asez pe ceva. E deja un semn distnictiv al meu si ma gadila pe la urechi. E rezonant tare pentru ca ramele sunt dintr-un plastic usor, care face un sunet specific, pe care numai ochelarii mei stiu sa-l scoata. Si sunt mandra de asta.

Cum sa nu-ti doresti sa fii ochelarist…?

PS: In poza sunt chiar ochelarii mei, de care asa mandra mi-s.

Mi s-or strans lepsele in poarta

Da, stimati concetateni, mi s-au adunat lepsele pe prag, pe la geamuri, ca nu mai am loc sa ma misc si imi sar in cap sa le onorez. Si deci m-am decis sa le fac pe toate trei dintr-o lovitura, cum avea croitorasul cel viteaz pe curea (am citit si io basme odata).

Prima la rand e de la Luci si zice dansa asa sa enunt cele trei dorinte pe care le-as prezenta pestisorului de aur in scris, dublu exemplar, cu semnatura si parafa.

1. O casa interbelica pe Calea Victoriei, cu mobila misto si o biblioteca iiiimeeeeeeeeensa. (plus un pat mare in care sa ai loc sa faci di tati)

2. Un empetrei pleiar care sa nu se strice NICIODATA

3. O lampa fermecata, sa mai am si eu inca trei dorinte pentru zile negre.

A doua leapsa vine pe directia bovanne si ma provoaca sa zic unde as vrea eu sa locuiesc.

Bre nene B, dupa cum ii specificam si pestisorului, doresc sa locuiesc in Bucuresti. Pe Calea Victoriei. Doresc sa simt aglomeratia si zgomotele impungandu-ma violent in fiecare zi pana la exasperare. Doresc sa simt pulsul orasului in venele mele. Doresc sa beau un ceai in Carturesti la fiecare pauza de masa. Neaparat cu biscuitei ! Si apoi doresc sa-mi iau zborul pe ruta exacta pe care am eu chef asa intr-o zi. Sa stau trei zile, patru, cinci si apoi sa ma intorc la viata mea calevictoriana de Bucuresti. De cate ori am eu chef.

A treia leapsa este de la inconfundabilul baghy si are intrebari. Fara numar.

1.Oamenii de care îmi pasă cel mai mult:
Se stiu ei aia.

2.Sunt mândră de mine pentru că:
Pentru ca sunt si pentru ca pot. Logic.

3.Oamenii pe care îi admir:
Bai, tre sa ma gandesc mult la asta. Oamenii care au reusit ceva, pe aia ii admir.

4.Îmi place mult să:
Sa citesc, sa lenevesc toata ziua, sa mananc ciocolata, sa-l sarut pe El, sa ma plimb aiurea.

5.Îmi doresc să:
Sa vina o noua clasa politica pe capul Romaniei. Una buna. Ce-mi doresc mie, se implineste in fiecare zi.

6.Unele dintre cele mai bune lucruri făcute de mine:
Hm. Toate.

7.Mi-ar plăcea să devin:
Mi-ar placea sa devin. Dar nu se poate.

8.Îmi propun să:
Degeaba imi propun. Niciodata nu iese.

9.Prefer să:
Prefer sa nu.

10.Ştiu că pot să:
Sa ohooo. Pot de toate. Nu pot sa nu pot.

 

Iar cele trei lepse se duc la pachet pe capul… Tomatei cu scufita, bineinteles. Si cui mai are bunavointa sa le bage in seama.

Va rog sa notati in calendar ca azi nu mai ascult Travka. Azi ascult Sade which is pretty weird of me.

Nou prin oras

[inca un post superficial si de umplutura, ca de altfel tot blogul meu in intregimea dimensiunilor sale]

Snack Attack

In urbea noastra uitata de Dumnezeu, de lume, de entarteinmant si cultura(dar care, eheee, a fost odata republica, taica), a scos capul la frig un magazinel Snack Attack, spre deliciul meu. Yes, it’s a fast food, but it’s way more British than the American French people like to call le MacDo. And that successfully scores the point for me. Nu am apucat sa-mi rasfat suncile cu vreun sandwich, muffin sau altceva, dar am trecut cu incantare pe langa el si mi-am notat ca e aproape si convenient plasat. Deci, away goes Fornetti. I guess.

Beculeteee !

Au umplut astia de beculete orasul. Nu mi-au placut pana acum, recunosc. Le detestam chiar. Dar acum abia astept sa le aprinda, abia astept sa ninga, abia astept…tot ce o sa urmeze. Sunt atat de fericita ca-mi plac beculetele si abia astept sa ne plimbam pe sub ele si sa fim copii. Si-apoi sa ne facem adulti si sa bem vin fiert. Si-apoi sa fim doar indragostiti si sa radem. Sau sa tacem. Sau sa zambim.

In alta ordine de idei

Daca e sa o luam in alta (dez)ordine de idei, Trecatorul furios si-a pus textele la vedere. Nu poci sa zic ca ar fi chiar nou, dar faptul ca le-a urcat pe net la vederea altor trecatori de rand, nu poate decat sa ma bucure. Tot ce vreau e un pic de timp si o ciocolata calda, sa le iau la citit once again. Pentru cine nu-l stie, the guy is fucking hilarious, in toate negatiile, furiile, entuziasmele si toate cele ale dansului. Deci, cititi, ba, ca scrie bine nenea.

Restul

And the rest is history. In fine, restul e la fel, in cazul nostru.

Azi am fost la copii si am rupt la foi pentru origami cu rigla de mi s-a acrit… Au fost doua clase pe care imi venea sa le omor cu mana mea, in cele mai dureroase mijloace (si credeti-ma, nu vreti sa stiti). In consecinta, ma doare capul si mi-e somn, pentru ca sculatul de dimineata de tot doare ca o rana de cutit.

Iar eu sunt vesnic indragostita si lenesa ca o mata. Si mai e un pic si vine Mosu’.

Nu am chef bis

Da, nu mai am chef de blogareala.

Azi am fost o masina de citit: am terminat doua carti si am mai inceput una. N-am de gand sa ma opresc aici pana cand orologiul nu bate noaptea jumatate. N-am castel si nici porti, deci alte probleme nu-mi fac.

Ca de obicei, fac baie intr-o dulce lene, ascult Travka si nu-mi pasa de mai nimic.  Nici macar nu ma ingrijoreaza ca ceea ce ar trebui sa ma grabeasca ma incetineste si mai rau. Astept cu nerabdare ziua de maine, in care voi astepta cu nerabdare ziua de poimaine, in care…ah, nevermind.

N-am de gand sa fac ceva pentru societatea in care traiesc, nici macar pentru mine. Nimic mai mult decat sa-mi iau un ceai de mere si sa ma bag in pat. Si maine as prefera sa ma trezesc si sa vad pe geam numai alb peste tot, sa zac toata ziua in casa si seara sa iesim la o bataie cu apa inghetata, cazuta natural pe pamant.

N-am mai purtat ochelarii de doua zile. Sau poate trei. Sau poate patru. Daca n-ar fi groaza mea vizavi de jeg, v-as spune ca nici dus n-am mai facut tot de atata timp. Dar e groaza mea pentru jeg, rest assured.

In rest, e pace si pe frontul de vest si pe al’ de est.

Inca un post despre natura muierilor

Eu nu inteleg impulsul strict muieristic de a se impopotona cu varii ocazii. Mi-e un pic strain si peste mana, mi se pare aiurea si fara rost si, pe deasupra, oarecum imi repugna.

DAR, pentru ca intotdeauna exista un mare dar, de blestemul muierilor nu scapa nici barbatii, si cum ar fi sa scape tocmai muierile? Deci, fiind si eu una dintre mandrele posesoare de…par lung si de…sutiene, pot afirma destul de cu tarie ca desi imi repugna obiceiul, nu m-a ocolit.

Adica destul de recent, m-am trezit cu un ozn in varful capului, in aticipatia unei seri de baila-baila. Si l-am tinut asa vreo sapte ore, timp in care am aratat ca o tanti Mita intelectuala (era de la ochelari). Apoi l-am desfacut, mi-a stat carliontat maxim doua ore, dupa care l-am indreptat voluntar prin miscari repetate si intense de scuturare a pletelor, numite alternativ si headbanging. Adica baila-baila.

Asta sa zicem ca ar fi un motiv pentru care faza cu impopotonatul e pur inutila.

Un alt motiv, daca tot suntem la capitolul cautarii si punerii lor pe tava, ar fi machiajul. Care oricum se sterge. Se intinde. Se duce. Curge. Transpira. Etcaetera.

Deci doua motive.

Si-apoi vestimentatia. Apari la locul de baila-baila intolita, machiata, coafata si gigea. Rezisti vreo juma de ora, pret de pupaturi si small-talk fara numar, apoi te trezesti zbantuindu-te salbatic impreuna cu alti caraghiosi intoliti, machiati, coafati. La momentul asta vestimentatia iesita din banalitati parca e aiurea bagata in ecuatie ca martie in post.

Dar asta e, te nasti muiere, ramai muiere, tre sa te si porti ca atare, nu? Nu.

Top cu scufita

Tomata mi-a trimis in zbor o leapsa cu topuri. Si voila, topul meu cu zece pozitii, in care intra fix zece carti (sau cine stie…), musai de citit.

1. Pamantul de sub talpile ei/ Ultimul suspin al Maurului de Salman Rushdie.

Sub panza de paianjen atat de stufoasa de simboluri, se ascund niste povesti foarte misto si un pic de magie. Sau invers.

2. Razboiul Sfarsitului Lumii de Mario Vargas Llosa

O carte dura si socanta, sau mai degraba o lume. Cititi-o si intelegeti singuri de ce.

3. Colonia penitenciara de Franz Kafka

De Kafka nu-mi vine sa vorbesc, dar e absolut cert ca sistemul lui e sistemul nostru si ca nu prea e scapare in afara lui si nici inauntru.

4. Strainul de Albert Camus

Pentru ca reflecta existenta noastra de zi cu zi mai bine decat o oglinda. Chiar daca sub niste forme un picut altfel.

5. Toba de tinichea de Gunther Grass

O carte care intoarce bine de tot lucrurile pe dos.

6.  Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez

Lumea ca un circuit continuu pe de-o parte, si dragostea de cealalta parte.

7.Eseu despre orbire de  Jose Saramago

O carte care da la suprafata toata putreziciunea fizica si morala din lumea asta.

8. Oskar si roz de Eric Emmanuel Scmitt

O lectie de viata care se citeste intr-o ora.

9. Anglia, Anglia de Julian Barnes

E savuroasa, usor nelucrata si vine ca o satira la adresa Angliei (cu care nu m-am identificat, pentru ca n-am cum) si o satira la adresa societatii de consum (asta a fost piesa de rezistenta, in my opinion).

10. High Fidelity

Nu stiu daca imi place mai mult povestea, sau cum e scrisa. Sunt subiectiva, dar asta e.

Leapsa sa se duca la toti populantii blogrollului care se simt dornici s-o accepte.

Cardul de tarte

Ma dor picioarele. Ochii. Capul. Si parca si un picut mintea. Dar am fost sa ma culturez si sa sadesc in propria-mi fiinta seminte de intelepciune. Adica am fost la Gaudeamus, bre domnilor.

Dupa o noapte nedormita si atatea culori, sunete si lume in jur, parca dau de experiente suprarealiste vizavi de mine si lumea inconjuratoare. Adica plutesc usor. Ne-am fatait. Ne-am fatait. Ne-am fatait. Adica ne-am fatait mult de tot, cu toata arta fataielilor, pe la mese si masute, pe la edituri in toate regulile, am cheltuit bani, am cheltuit si timp si a fost frumos de tot. Cu frig si ceata, adica toate elementele indispensabile unui peisaj idilic. Da’ nu ne-am suparat, ne-am vazut de druml nostru printre oameni, portofele, microfoane si carti.

Ne-am luat carti aiurea, am cascat gura aiurea, am asistat la lansari aiurea, totul a fost aiurea si idilic si dragut. Asa cum tre sa fie la un card, ma scuzati, targ de carte: cu oameni inteligenti si interesanti (bineinteles!), cu carti de cele mai bune si de cele mai ieftine (mai ales!). Dar, din punct de vedere organizatoric, economic si toate altele am fost oarecum usor dezamagita, drept care m-am concentrat pe alergat de la un stand la altul si la cascatul gurii cu cat mai multa gratie si maximum de atentie.

Luci si-a luat carti cu carele si carutele, eu cateva si alea bune. M-au apucat si cateva dezaxari si mi-am luat un ghid de conversatie olandez-roman cu zece mii(de lei) de la o editura oarecum osbcura. Mai stiam si eu acolo cateva fraze, dar niciodata nu strica sa pricepi sa scoti sunete ciudate din gatlej, nu?

Si-apoi, ca sa trecem la un alt capitol important si consistent al vizitei noastre de azi pe dulcile carari ale capitalei, ne-am indeletnicit spontan cu depistarea si urmarirea bloggerilor. L-am zarit de la spate pe Trecator  si asa fler am avut si am fugit dupa el sa-l vaz la fata. El era, cu insuletele si ochelarii lui, exact cum ma asteptam. Apoi m-am intors linistita si cu sufletul impacat la vanatoarea de scrieri. Apoi a fost Krossfire, care credem noi ca ne-a trecut razant prin fata, dar nu stim daca el era si oricum nu strica sa-ti dai cu presupusul, mai ales cand din asta rezulta ca ai ochiul ager si fler cu galeata.

Ne-am imbuibat cu mancare la Mec, am tiparit poze si cumparat rame si apoi am hoinarit pe strazi. Ok, nu chiar hoinarit, ca aveam directie, dar a fost totusi lalaiala pe strazi intunecate. Iar pe drum, in microbuz, am vorbit de toate si de nimic, am vorbit mult si fara sens, dar la oboseala ne mai permitem si din astea.

I-am luat soacra-mii to-be o carte despre mancarea de post, lui Luci i-am luat un Petre Tutea cat nu era atent si ma simt foarte bine pentru chestia asta. Na, ca sa ma dau si eu mare cu altruismul si bunatatea mea sufleteasca. El a fost mai practic: mi-a luat bilete de tren, de autobuz si de-ale gurii.

Ce sa va spun ca era interesant? Nimic nou: same old, same old. La Humanitas si Polirom inghesuiala de n-aveai unde sa scapi o carte, la alte edituri aceleasi publicatii, aceleasi reduceri si toate cele ca la Bookfestul din vara. M-a bucurat prezenta Carturestiului si am tinut neaparat sa ne indulcim cu un ceai, pe care l-am varsat, cu care ne-am fript la limba, si pe care l-am baut fara biscuitei (fapt care m-a iritat la maximum, pe bune, cum adica fara biscuitei?!).

Si acum va las, ma duc sa alunec alene pe aripile viselor ca de-abia mai tin ochii deschisi.

De-a mama si de-a tata. In lift.

Ce faci cand esti la parter si doresti sa ajungi la etajul sapte? Bingo. Iei liftul, care fie vorba intre noi nu te duce chiar pana la 7, ci pana la 6, dar hai ca nu mori sa mai urci o scara.

Si pornind de la premisa asta, in acest mod m-am urcat cu Luci in liftul blocului meu, din provincialul meu oras civilizat. Dar liftul merge pe ideologie comunista, pe curent electric comunist, cu oameni comunisti in cutia de fier imbracat in pal melaminat, imbracat in flegme, abtibilduri, scrijelituri si altele asemenea lor.

Si poate ca ne-o fi simtit liftul asta nenorocit ca nu le-avem nici cu Cheausescu, nici cu Che Guevara (nici macar asa, de pamplezir, voiba cuiva foarte faimos). Probabil ca tocmai de-aia s-a ofuscat si a refuzat sa mearga. Prima oara s-a facut ca se screme si incearca sa urce sus. A doua oara nici nu s-a mai obosit sa simuleze macar (ca doar nu-i femeie, ce mama ma-sii) si a treia oara a ramas complet inert la mangaierea butoanelor lui.

Impinge in usi, deschide-le, inchide-le la loc, mai incearca o data, nimic. Repeta operatiunea, raspuns: zero. Mai deschide si usa aia mare, de fier. Doar ca, intre timp, o tanti intra in bloc si ajunge in fata liftului tocmai cand eu deschideam usa. Probabil ca a auzit dansa voce feminina si masculina din nenorocita de cutie comunista si a intrat la idei.

Usa deschisa lasa la vedere o moaca intinsa cu facaletul, acra si total dezgustata de actul erotic care i se parea ei ca se intampla in spatele usilor inchise…ma rog, mai nou deschise. ca altfel nu-mi explic reactia. Eu raman uitandu-ma la moaca dansei si imi venea sa-i trag una, cu fata sau cu dosul, la alegere, pentru ca mi-am inchipuit imediat ce sia- inchipuit maria sa.

Dupa 30 de secunde, care au parut vreo doua minute de tacere, ii zic raspicat ca se blocase liftul si nu voia sa urce. Ea zice ca doreste si dansa sa intre. Se razgandeste. Mai face un gest inspre mine si apoi se da la o parte cu totul si lasa usa sa se inchida.

Eu acum imi pun o intrebare destul de fireasca: geaca descheiata da de veste despre inceputul sau sfarsitul vreunui oarecare act oarecum mai deocheat? Adica ce, bai frate, daca am geaca descheiata si liftul nu vrea sa urce, ti se pare tie, mai tanti, ca ai vreun motiv sa te prefaci dezgustata de tineretul din ziua de azi ?

S-a intamplat ca intr-o comedie proasta. Si nu stiam ce sa fac: sa rad de situatie sau sa-i aplic una dragutei doamne care m-a laut drept curva de lifturi ?

In final, am ras in snea mea de situatie si am apasat pe buton. Care, minune! , a pus liftul in functiune si am ajuns la etajul sase, de unde urma inca o scara pana la sapte.

Urban (un pic mai) violent (azi)

Orasul imi e strain azi. Ca un puzzle aiurea, din care singura piesa pusa calumea e aia lipsa. Orasul e strain azi, iar eu sunt piesa lipsa si parca plutesc intr-un decor de film pentru copii, straduindu-ma sa par serioasa. Frigul e impersonal si comun. Nu ploua, nu ninge, nu bate vantul, e doar un frig greu si distant, dar care se lipeste paradoxal de haine si ajunge in oase.

Nu mai avem metode de comunicare in afara de linistea unor cuvinte goale, dar e ok. Nu mai avem un strop de normal decat in patologicul care se intinde pe strazi si prin apartamente cu peretii mazgaliti de timp si timpuri. Un normal contaminat, exact asa ca momentele de luciditate care apar si dispar fulgerator si nestiut intr-o masa solida de nebunie.

Mergeam, ba nu, pluteam impasibila pe strada si ma intrebam unde ma-sa mai e normalul in ziua asta care se face noapte atat de repede ca nu mai ai timp nici sa vrei sa fii normal. Da. Unde e mai e normalul ?

Curiozitatea a omorat pisica

Eu sunt pisica. Nu zac storcita de asfalt, cu ochii pe-afara si matele imprastiate. As a matter of fact, sunt chiar ok din punctul asta de vedere, nu m-a otravit nimeni cu altceva in afara de E-urile cotidiene, deci nu e nevoie sa va faceti griji.

Dar dupa cum ziceau la Ed, Edd n Eddy, curiozitatea a omorat pisica. Sau o ziceau o adunatura de englezi? Nu mai stiu si nici nu-s curioasa sa aflu. In alta ordine de idei, aseara mi-am gasit si eu nasul (da, e un joc joc de cuvinte fara alte implicatii) pentru curiozitatea mea spumoasa, automultiplicativa si aparent incurabila.

Mi-am bagat nasul si acum ma simt iritata, nedumerita si oarecum obosita de subiect, care nu stiu in ce masura trebuia sau nu sa ma influenteze, dar voala ca a avut efect asupra mea. Si mi-am promis sa imi tin nasul pe unde ajung cu el si sa nu ma intind mai tare decat mi se intinde domeniul.

Acuma, ca o fi permanent sau temporar… De unde sa stiu eu? Sunt inca perplecsa in fata miracolului care a avut loc de curand, adica intre orele de aseara si cele de dimineata si stau sa ma uit admirativ la moaca mea din oglinda, lipsita de urme de bagaciune si nasalism, cu o dorinta stranie de a ma aseza in banca mea pentru forever (care pe buna dreptate nu stiu cat o tine).

Stiu ca nu intereseaza pe nimeni asemenea descoperiri, dar eu ma simt atat de purificata incat nu mai vreau sa aflu nimic. Si trebuia sa impart bucuria mea sarbatoreasca cu cineva/ceva, fie acel ceva si o tastatura neagra. Ea oricum ma asculta intotdeauna.