Nu-i rau sa fii urat
Sa fii urat intr-o colectivitate, adica. Asta am descoperit azi, cand m-am delectat de-a dreptul cu energia varsata de toti din jurul meu inspre mine.
Nu sunt extrem de sociabila si din cauza, sau datorita starilor mele extrem de variabile si fragile, nu ma chinui sa ma fac placuta. Cine reuseste sa penetreze suprafata, descopera si altceva decat tepi, insa eu sunt ca branza frantuzeasca si mai ales mucegaita: ori ma iubesti, ori ma detesti. Si multi nu se chinuie sa dea coaja la o parte, pentru ca se multumesc cu suprafata si pentru ca ei insisi n-au altceva decat suprafata.
Nu-s agreata pentru ca am in genere alte preocupari, idei si scopuri decat marea majoritate. Pentru ca nu ma chinui sa intretin o relatie cu pupaturi in fund, pentru ca spun ce nu-mi convine (si nu-mi convin multe), si pentru ca, in final, prefer o carte unei discutii fortate, dintr-un mediu artificial, pe tema vremii, a cerceilor in limba sau a sortimentelor de mancare pentru caini.
Dar totusi e interesanta, si depinde de tine sa devina chiar amuzanta situatia in care un intreg grup social (fiind el inchegat chiar si artificial) se pune in miscare pentru a te face pe tine sa te simti urat. Si prost. Si insignifiant. Si cine mai stie cum. Dar tocmai insignifiant nu esti cand in tine se investesc: toata energia, toate privirile si aluziile posibile, toata atentia de a te vana, in fine, toata viata unui grup.
Eu am reusit s-o fac propriul meu spectacol in care toti cei ce incearca sa fie regizori, cad in penibil si grotesc. Cum? Retinandu-mi, cu chiu si vai la inceput, replicile acide, pe care nu mi-e greu sa le nasc la nervi. Dar cand am invatat numai un strop de autocontrol, totul a devenit spectacolul meu, in care nu dau atentie desi stiu ca as putea, insa prin asta iau toata energia si impulsionez spre mai mult.
Nu e dragut cand toti incearca sa te distraga din citit, de exemplu, fiecare prin propriile metode (insa toti angrenati intr-un sistem) si tu le dai peste nas, cu atentia mai tare captata de lectura? Hai mai, ca e dragut foc. Pe mine a ajuns sa ma distreze teribil.
octombrie 1, 2007 la 7:49 pm
Sa-nteleg ca a inceput si pentru tine faculta. ;))
Eu zic ca e mai important sa faci ce vrei si sa fii multumit de tine insuti decat sa sa incerci sa fii mereu pe placul altora.
octombrie 1, 2007 la 8:06 pm
Si totusi, e usor sa fii indiferent? Unii pozeaza in “I don’t f***ing care”
se prefac ca nu aud, nu vad, nu le pasa… Si eu fac asta uneori, dar de fapt ma roade…
octombrie 2, 2007 la 6:43 am
Surubelnita draga, esti un pic anticipativ. A inceput, dar de vreo doua saptamani (sau trei?) si pentru mine se numeste inca liceu. Si bineinteles ca ce fac, pentru mine fac, tocmai de-aia ma si uraste lumea.
Carina, nu e asa usor la inceput. Ok, ok, e al naibii de greu. Dar dupa un timp iti placeeeeee…
octombrie 2, 2007 la 11:29 am
Asta se întâmplă într-un anumit grup, dar sunt şi individualităţi care…
octombrie 2, 2007 la 4:12 pm
Mai tanti, mie nu-mi place branza frantuzeasca. Da’ n-are asta legatura cu tine. Pe de o parte inteleg ce zici tu aici, desi sincer… nu te recunosc ca balanta.
Si sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa faci eforturi sa te placa cei pe care nu ii placi. Am invatat si eu asta acum recent, ca pana acum ma chinuiam sa le fiu tuturor pe plac si sa ma fac placuta oriunde. No more…
octombrie 2, 2007 la 5:52 pm
Luci: Stiu, m-ai invatat tu…
Hellene: Mie imi place branza frantuzeasca. Chiar foarte mult. Si pana la urma nu sunt balanta, ci sunt eu. Cu toate fixurile si obiceiurile si ideile mele. Sincer, mi se pare o prea mare risipa de energie sa incerci sa te faci placut. Cu cine merita, se face conexiunea din prima.
octombrie 3, 2007 la 5:59 am
Indeed.