Revelatii

Cand scoti nasu’ afara in lume, fie si pentru a face o vizita lunga sau scurta pe la dentist, revelatiile sunt iminente. Si poate ca asta a fost motivul pentru care subconstientul meu mi-a inoculat ideea ca as avea programare la dentist. Doar ca fiind subconstientul, pot numai sa presupun ca asa o fi fost.

Asa ca mi-am scos fundul si usoarele inadaptari la societate afara pe usa la dentist. Ati crede ca ma hazardez sa spun ca-s usor inadaptata. Dar, prieteni, nu va grabiti. Ceea ce fac eu aici nu este nici pe departe o incercare de a fi interesanta pentru vizualizari. Deci, sa reluam. Castile in urechi sunt un fel de bariera pentru lumea reala care te inconjoara concret si betonat cu ciment si masini. Si daca mai ai si Travka in ele, mai ales daca iti place Travka, inseamna ca esti aproape total distras. Urmeaza faptul ca ceasurile mele de la telefoanele tot ale mele au ramas pe aceeasi ora si am oarecare dificultati de a ma increde atat in ceasurile mele, cat si in alea potrivite. Asta pentru ca fiecare arata altceva. Plus ca pe mine ora aproape ca nu ma intereseaza, eu intarzii peste tot si aproape neconditionat. Ca e cu o ora sau cu cinci minute, cui ii mai pasa ?

Mai urmeaza un fapt, si anume ca mi-e oarecum greu sa ma concentrez pe lumile din capul meu si pe lumea din afara capului meu care poate la fel de bine sa fie tot o zamislire a mintii mele, dar e prea complicata problematica asta. In consecinta, m-am busit de repetate ori in fiinte umane care ori se grabeau ori nu, dar asta din nou nu ma priveste. Tot din aceasta cauza am ramas pierduta cu gandurile mele pe undeva si m-am trezit ca asteptam la semafor pe culoarea verde. Care s-a transformat treptat (sau parca brusc) in rosu, iar eu a trebuit sa am grija de picioarele mele, sa nu fie lovite de masini.

Am ajuns si la dentist,  asta ca sa constat cu o nedisimulata bucurie ca era plin de septua si octogenari. Si pentru asta mi-am coborat rapid-repejor castile din urechi, sa pot si io ca omu sa iau parte la conversatie, chiar daca numai pasiv.

Si ce mi-a fost dat sa aud, nici memoria mea supradotata nu prea a reusit sa retina firul complicat al discutiei, subiectele ei cu intorsaturi bruste si socante.

Vorbeau babalacii despre furturi din spitale. Da’ atata au dezbatut acelasi lucru, in niste cuvinte goale, ca ma plictisisem pana si eu, mai devreme total absorbita de conversatie. Se trece la un popa care a furat, pe vremea lu’ Constantinescu, la inundatiilea alea din Moldova, cinspe tone de cereale si si-a facut nenorocitu’ trei case. Da’ invatator cine e acolo, la Aricesti? Ionita? Da’ pe Voinea il stiti? Voinea ala care a fost inginer si a murit? Nu, nu inginer, invatator. Ei, pe-asta nu-l stiu.

Si pe fond de “Doamne fereste”, s-a disputat problema furtului. O tanti a ajuns la concluzia ca nu mai putem sa traim in tara asta. Un alt nene o aproba si zice ca vine Apocalipsa. Si cum mama dansilor sa nu ajunga la Elodia? Pai se putea? Aceeasi tanti a dat verdicutl sigur ca nenorocitu’ a omorat-o. Pai spune-mi matale mie de ce si-a schimbat baia? De ce domn’le? Si-l mai lasa astia liber… Nu se mai poate trai in tara asta.

Se ajunge, nu stiu cum, la morti care te striga in somn. Va zic eu ce sa faci, tre sa dai ceapa de pomana. Sa te duci la manastire sa-ti citeasca, sa nu iesi la 12 noaptea din casa ca umbla ielele, sa faci matanii la miezul noptii si sa tii candela mereu aprinsa.

Si zau ca tanti a explicat si cum sa faci cu candela, dar notiunile erau mult prea tehnice si n-am apucat sa retin nimic, ma scuzati. Parol, totusi ca era itneresant.

Si ca sa n-o mai lungim, eu ori ma impusc la patruj de ani, ori nu mai ies din casa la primele semne ale imbatranirii. Ca m-am ingrozit de cum erau nenii si tantiile astea.

Asta era toata revelatia. Multumesc pentru atentie.

Relaxati-va

Si m-am gandit foarte bine la chestia asta, m-am gandit foarte, foarte, foarte atent, m-am gandit ca…nu stiu, n-o sa le invat niciodata pentru ca..nu, nu pentru ca, nu pent…, nu, nu. Mmmn-are sens, cred.

Ce mai faceti, cum va simtiti? Va simtiti bine?  Foarte bine. Foarte bine.

Relaxati-va.

La la…

A-ti lua lunea in cap

E luni dimineata. Rectific, e foarte luni si foarte dimineata. Situatie dealtfel banal de tragica pentru destinele unei majoritati, intre indivizii careia se imparte cate-o bucata bolnava de luni.

Uhu, cata miorlaiala pe capul meu. Hai s-o luam de la inceput.

E luni, la inceputul zilei. Si nu-i asa de rau precum va lasam sa credeti mai sus. Oricum, sunteti liberi sa resimtiti ziua de luni cat de tragic sau fericit simtiti nevoia.

Tot nu e bine.

E luni, a inceput din nou alta saptamana (de parca nu erau de ajuns saptamanile) si Providenta ne da sansa unui nou inceput pierdut printre noi inceputuri esuate miercuri sau marti sau chiar luni mai pe la pranz.

E luni si nu e deloc frig, nu e deloc innorat, nu e deloc oboseala si nici macar o stranie (sau naturala?) dorinta de lenevit pe o canapea portocalie de piele…

Nu stiu cum se strecoara starea mea plangacioasa intre toate randurile astea.

E luni si atat.

Si nu e chiar asa de rau, o sa urmeze si marti, poate joi sau poate duminica, nu mai stiu. Oricum, luni dupa luni nu poate sa existe. Ar fi o catastrofa. Desi… Martea e o luni mai ofilita si deci…

Travka si-au scos album. N-am fost la lansare. Dar albumul e fain si-mi insoteste singuratatile si umbrele lui luni, care poate fi sau nu tragic, pentru ca acum in mintea mea tot duminica e, din moment ce am timp sa ma razgandesc pana…luni. Cand o veni cu adevarat lunea, ca spiritul Craciunului din povestea aia cu Ebeneezer Scrooge, atunci o sa vina asa cum e ea, fara sa ma mai intrebe pe mine “cum te simti?”. Ca tot batand in taste cu nehotararea unui nou inceput, fie el chiar si banal de simbolic, am ajuns la melodia asta. Care, pentru pasiunea detaliului, e faina. Si-mi place. Doar pentru pasiunea detaliului.

Haideti, mai oameni buni, ca eu v-am lasat cu lunea voastra. Nu face sa violez asemenea monument al nesomnului si sictirului cu propriile mele consideratii si aproape sentimente inecate intr-o parere de inca duminica. Ma duc sa infulec o clatita (sac!) si sa-mi iau lunea in cap.

Cate una, doua

Imi vine mult prea greu sa cred ca unele situatii raman la fel indiferent de cat m-as consuma eu pentru ele. Imi vine prea greu sa accept ca uneori trebuie sa fiu o nenorocita egoista. Imi vine prea greu sa cred ca uneori nu mai e nimic de facut decat sa lasi totul asa cum e si sa te duci invartindu-te.

Dar pana la urma tot ce ramane e sa te duci invatindu-te si sa nu te mai uiti inapoi, altfel risti sa te transformi in stalp de sare. Isi au toate un rost, zicea cineva odata, daca nu cumva ziceau chiar mai multi.

Si in alta ordine de idei, parca-s mai mandra de mine azi decat ieri, parca-s mai mandra de noi si mai indragostita azi decat ieri, parca-s mai recunoscatoare tuturor care s-au dovedit a fi oameni si parca sper un pic mai mult ca e pe lista si vremea mea.

Si ca sa continuam in acelasi ton, azi am facut clatiteee ! Si m-am bucurat ca un copil de frunzele alea ude si galbene si rosii, le-am trosnit sub talpi si le-am agitat… Apoi am mancat clatite cu El pe o banca intr-un parc pustiu, asa pe intuneric, am ras si ne-am sarutat cu gust de gem de caise.

Am mai invatat cate ceva si azi… Mi-am luat ragazul azi pentru ultima oara sa ma gandesc si sa ma razgandesc pana in panzele albe, pentru ca maine o sa fie alta zi…

O sa vina si vremea mea, adica a noastra.

Inchis

Ai inchis usile. Ai inceput cu usile dulapurilor, cu sertarele si apoi cu toate usitele sufletului tau. Apoi le-ai pus si cheie. Si in final l-au ros moliile, ca alea nu stiu cum fac, nenorocitele, nu tin cont de limite si chei.

Si-am inceput sa inchid si eu, doar cum era sa ma las mai prejos. Am inchis ochii peste tine, tu oricum nu mai aveai, ti-i rosesera moliile. Am inchis si usile, in nasul tau ros, dar care miroase sfidarea si nesupunerea mai ceva ca detectivii aia de pe la televizor, din filmele fanteziste inspirate din realitate. Spuneai ca nu poti sa dormi de zgomotul usilor trantite si-atunci ti-am zis cu un semiton mai sus sa numeri oile. Cand ti-or muri oile, or sa se inchida usile si peste tine si-ai sa dormi.

Ti s-a inchis universul asta si plang salciile dupa tine acum. Te doare, sau mai mult te racaie ca nu poti intra, ca in fond n-ai de ce sa intri, te-ai carat cu totul de prea mult timp ca sa mai fie aici ceva si pentru tine. Poti sa plangi pe geamuri si sa se ude fundatia de atata ciuda, dar pe mine nu tu m-ai facut desi asa de mult iti place sa crezi asta. Pe mine eu m-am facut, in spatele usilor tale inchise, in spatele urletelor tale nervoase de ciuda si incordare, in spatele perdelelor grele de catifea sangerie, eu m-am facut. Din frica si haos, dar nu-ti apartin si macar prin asta sunt mai buna ca tine.

O sa plangi, cine o sa-si mai iasa din cercuri sa bantuie frigiderul si gresia rece pentru placerea ta? Cine-o sa mai rupa sferele astea grele cu lacrimi cand o sa unem, in final, lacate pe noi? Te-ai imbracat in lacate mereu, cine sa se aventureze sa le deschida? Lacat o sa ramai, cu rugina si praf, inchis intre mecanisme roase de molii si mandrie de metal.

O sa plangi, oare? Asa imi place sa cred. Nici eu n mai stiu, s-a inchis…

Leapsa cartilor citite si neterminate

Baghy zice sa dau in vileag ultima carte citita si ultima neterminata.

Inainte sa le fac cunoscute publicului, trebe sa zic asa, ca un disclaimer, ca mie imi place sa las unele carti neterminate (adica ultimele 2 pagini necitite) ca sa le termin dupa ce citesc urmatoarea carte. Habar n-am de ce.

Si acuma sa va zic ca ultima carte citita pe de-a intregul a fost Spre Far de Virginia Woolf si cea pe care ieri am lasat-o neterminata in favoarea alteia se numeste Factorul Uman si e scrisa de Graham Greene. Acum sa va detaliez.

Pe Virginica am furat-o de la o matusa si acum sta triumfatoare la mine in biblioteca. Mi-a placut mult cartea, da’ acuma nu mai stau sa despic firu’ si nici sa ii fac review, nu e genul meu. Pe Mr Greene l-am luat de la raftul sarmanilor Humanitas, adica de la patruj de mii. Dat fiind ca e un roman de spionaj si nu se incadreaza prea tare in gusturile mele, ar fi fost normal sa-l las din mana imediat cum am citit pe spate. Dar am ajuns pana la jumate pentru ca nenea are un stil fain de a scrie, pentru ca actiunea se petrece in UK si pentru ca…pur si simplu nu mi s-a parut ca merita sa-l las.

Oh, dupa Virginia am mai lasat una neterminata - adica Bezna Vizibila de William Styron. Am luat-o de la Bookfest in vara pentru ca era despre depresie-iar eu eram curioasa. Dar m-am convins dupa vreo doua-trei pagini ca daca ma apuca vreodata cheful de depresii, il am intotdeauna pe Cioran. Asta era rasuflata si naspa, o carte subtire de vreo 50 de pagini, in care autorul se autoflateaza. Na, ce era sa fac…

Iar acum citesc Gargantuel si Pantagrua, scuzati, invers, adica nu tocmai invers. Intelegeti voi. Leapsa mea merge mai departe la…

Danoaca, scriitoare de povesti 

Surubelnita profesionala/ista 

si…  la Andreanum pur si simplu.

Gospodinute cu studii in (G)astronomie

Pe lumea asta nu exista decat femei proaste. Gospodinutele fara prea multa umplutura cerebrala si modelasele proaste de-a binelea.

Cel putin daca ne luam dupa media. Plecam de la premisa ca toata Romania se uita la televizor si de la inca una si anume premisa (pe care o putem lua si drept teorema) ca nu se da altceva decat ceea ce se cere. Excludem minunatele exceptii ratacitoare si ajungem simplu la concluzia ca populatia Romaniei e formata majoritar din femei (fie vorba-ntre noi ca se nasc mai multi barbati, dar pe la patruj de ani se regleaza conturile si brusc apar mai multe chipuri reprezentante ale sexului frumos). Iar majoritatea acestei majoritati feminine e proasta si are orientari preponderent artistico-machiate sau artistico-(g)astronomice.

NU, n-ati aterizat pe un blog de PR si nici nu ma intereseaza prea tare acest fenomen dragut de amplu pe plaiurile noastre. Doar ca publicitatea si media in general ma ajuta sa-mi argumentez ideea conform careia am trai intr-un “Tanti Maria’s Land”.

Oare cui se adreseaza spoturile care reclamizeaza detergentul, in care de fiecare data cel prezentat e detergentul genial la preturi modice, iar ceilalti sunt detergenti obisnuiti, care unde pui ca mai costa si cat gramul de aur.

Reclamele acelea minunate in care rezervele pentru WC iti umplu baia de flori sau valuri cu o singura tragere de apa sau de inima nu se adreseaza segmentului de piata reprezentat de elevii de liceu.

La fel cum nici prafurile/sprayurile/gelurile de curatat pese tot in baie, in bucatarie, pe gresie si chiar in fund (in fundul cuptorului), prezentate in fantasmagoricele spoturi se incadreaza, dar vai ce-ati ghicit, la categoria gospodinute ratate.

Trecem la mancare. Nu stii cum sa-ti iasa ciorba mai savuroasa? Nu stii cum sa dai gust mancarii? Nu te pricepi sa asezonezi? N-ai timp sa gatesti ca la mama acasa? Copiii tai se plang ca nu le place mancarea? Cubulete, prafuri, sosuri, legume, carne, gusturi la plic, la folie, la cutie iti fac viata mai usoare. Doar pentru gospodine.

Urmeaza reclamele la farduri, rimeluri, reprezentanti avon si ten ferm si fara riduri. Apa de curatat porii infundati, crema de dat pe calcaie, contur pentru coapsele tale. Astea toate intra la categoria autoinchipuitelor modele care isi penseaza sprancele pana nu mai sunt, care isi inchipuie ca-s mai frumoase cu fiecare milimetru cub de fond de ten pus pe moaca si care, in final, sunt sau vor deveni cele mai bune manichiuriste, frizerite si maseuze, adica tot aceleasi eterne gospodinute.

Sa trecem, dar, la emisiunile de la TV. De prisos sa mai spun ca stirile-s conturate fix ca un show pentru ele, insetatele de senzational si emotionant, de care zice-se, ar fi plin cotidianul de zi cu zi.

Emisiunile gastronomice. Unde inveti cum sa dai acea savoare ciorbei folosind produsele cumparate in urma reclamelor. Apoi emisiunile gastronomice trendy unde te uiti ca sotia curcanului admirativ in lemne, pentru ca tu n-ai auzit in viata ta nici de rucola, nici de parmezan, iar anghinarea reprezinta pentru tine o boala de inima.

Apoi emisiunile de corazon. Nu, nu telenovele, ajungem imediat si la ele. Emisiunile de corazon au cate ceva de-a face cu surprizele si Andreea Marin, cu Iarta-ma si Din Dragoste (inimi strapunse de sageti: geta plus ghiorghita egal love). Se poate sa punem si Urania tot la capitolul asta, ca mi-e lene sa dezvolt subiectul horoscopului.

Telenovelele, la care te uiti intre cele doua pauze sfinte de mestecat in mancarea de cartofi. Pentru ca vrei sa afli daca era ta-su si daca maimuta ciubaca turbata la gratii…scuzati, asta era din alt film.

Bagam emisiunile de fitness si teleshoppingul intr-o oala sub presiune si…bang!- ce lume minunata a gospodinelor care fac suc de fructe sanatos cu un storcator fabulos, apoi fac o tura de pilates si videaza hainele inutile in pungi de plastic.

Mai sunt pe acolo pe undeva si reclame pentru gospodini, alea care-s asa bine facute dar reflecta tot la fel de bine spiritul de gospodarism de la noi. Ca de exemplu unirea si noroc. Sau servus? Tot pe-acolo.

Iar apoi pentru oamenii de afaceri, pentru adolescentii care-s varsa hormonii in convorbiri telefonice interminabile si alte categorii care nu-s neglijabile, dar n-au amploarea gospodinelor.

Traim intr-o tara de Eve ponosite care se pricep de minune la snitele si folosesc ulei Bunica pentru ca prajeste o mie de felii de cartofi. Si se spala pe cap o data la doua saptamani. Si e trist si naspa.

Sa va zic vreo doua

Se zice ca cine se-aseamana se-aduna, dar si ca opusele se atrag, deci pana la urma suntem toti o apa si-un pamant.

Incoerente plouate

A naibii stare de melancolie. Melancolie? In fine, nici nu stiu ce e, nici nu stiu ce vrea, nici nu stiu de unde vine…

Ploua… De ieri ploua, de ieri de cand mergeam incet sub umbrela rosie. De ieri de cand m-a lasat sa fac pe copilul in bratele lui si eu ma simteam asa de mare… De ieri de cand am scos nasul in frig si umezeala si ne-am udat pe pantofi…  De ieri de cand eram asa fericita.

Si va continua sa ploua pana cand o sa ne plimbam iar sub o umbrela rosie si-o sa zambesti, si-o sa iasa soarele.

Cert e ca acum e frig si muzica e trista, se poate numi masochism. Toti ne jucam cu limba la o masea care doare, sub o forma sau alta. Eu ma gandesc la tine, asta e maseaua mea care doare si nu ca mi-ar face rau, dar incerc sa-mi dau seama daca esti real sau nu. Bine, nu incerc. Savurez din plin totul, savurez din plin faptul ca esti al meu si faptul ca nu esti aici si-mi lipsesti in asemenea hal… Savurez din plin faptul ca n-o sa mai treaca chiar mult si-o sa ne strangem in brate, eu cu geaca mea mare si rosie, tu cu paltonul tau negru de Highlander… Si-or sa-mi straluceasca ochii si-o sa uit ca mi-a fost frig. O sa uit de tristetea asta cu sau fara motiv.

Acum as vrea spun o mie de cuvinte, desi nu le-am aflat inca. Dar cand o sa-mi lipesc pielea de a ta, or sa dispara ca prin minune toate nenorocitele astea de cuvinte.

Ploua. Si poate de-aia-s trista si plouata.

Astazi n-am chef

Si nu, nu va pun vama veche.