M-am intors sa va flutur diploma

M-am intors dupa patru zile de agitatie nebuna intre gari, metrouri, lume si pixuri. Cu o diploma semnata de un profesor universitar de jurnalism din Dublin si o jurnalista la New York Times. Plus o rezerva de somn foarte vitregita, o cartela de metrou care mai are o calatorie, multe lucruri invatate, un strop de experienta si multa hotarare sa fiu jurnalista cand m-oi face si eu mare si desteapta. Adica si anume nu v-am spus unde am fost: Journalism Summer School.

A fost mult mai bine decat ma asteptam sa fie. Cel mai mult mi-a placut predarea. Informatia transmisa in asa fel incat sa fii prins in discutie fara ca macar sa realizezi asta. Nu m-am plictisit niciun pic, desi predarea a durat cateodata si trei ore la rand. Steven Knowlton, profesorul universitar de jurnalism care ne-a predat cel mai mult, s-a coborat atat de natural la nivelul nostru si ne-a explicat lucrurile in asa fel incat am inteles din prima. Ne-a integrat in discutie si ne-a luat in seama ideile. Am invatat de la el ce ar trebui sa fie jurnalismul si ce ar trebui eu personal sa fac in sensul asta.

Karen Freeman, de la New York Times, a impartit cu noi multa experienta practica, insa amandoi ne-au fost foarte de folos. E destul de reconfortant sa stii ca inveti de la cineva care a vorbit cu oameni de la Bill Clinton pana la soldati in Irak.

Am iesit in strada, in Cismigiu, am cautat subiecte cu ochiul liber, apoi am vorbit cu oamenii. Am intrat cu tupeu in viata lor, dar subtil si dragut, am fost refuzata, s-a vorbit cu mine, am scris articol. Inca ceva, si anume am fost tot timpul pe drumuri, tot timpul sub presiune, tot timpul in alerta. Am obosit ingrozitor, dar mi-a placut. Imi place frenezia atat timp cat am si o perioada de liniste. Imi place sa fiu in priza, atat cat stiu ca am timp sa stau locului. Dar sunt sigura ca mi se potriveste jurnalismul, am vazut asta si cu ocazia workshopului.

Iar capitolul cel mai important: mancarea. Au facut ei cinste, cei de la CJI. A fost buna, mai ales prajiturile au facut deliciul pauzei. Si pauza de pranz era cea mai asteptata, nu neaparat ca m-as fi plictisit dar eram cea mai fericita bagand in mine cu nesimtire si fara buton de stop.

Am cunoscut lume desteapta si lume care n-avea ce cauta acolo. Am avut ce vorbi cu lumea desteapta, am avut ce invata de la ei, si asta nu face decat sa ma bucure.

Tragand linie a fost bine. Am primit diploma, pe care v-o flutur virtualiceste pe sub nas. Am primit si o carte de introducere in presa scrisa, “Jurnalistul Universal”. Deci, foarte tare. M-as intoarce la cursuri de genul, fie ele si platite. Dar sa nu mai spuneti la nimeni ca poate ajunge si la CJI si umfla pretul.

Sunt mandra de mine, nu ca as avea de ce. Dar tocmai de-asta, ca e mai dulce mandria asa, cand imi vine mie cheful. Glumesc. Ma bucur ca am fost aleasa si sper la “si-alta data”.

Stiu ca o sa reusesc in domeniul asta.

Bataia, injuraturile (adresate mandriei si determinarii mele nefondate), cat si dansul si felicitarile au loc la commenturi.