arcenciel

Azi noapte Garfield ii canta prietenei lui feline (imbracata in rosu sangeriu si cu un headband hippie style, puternic machiata si cu o privire languroasa) primele versuri din The Crystal Ship de la Doors.
Sunetul era clar si pisicul asta gras parea tare implicat. Iar ea pe jumate impresionata.

Nu incerc sa-mi fac din blog jurnal oniric, dar s-a intamplat sa visez asta azi noapte si imaginea inca ma mai bantuie.

Inutil sa mai precizez ca sunt inca sub puterea fascinatiei acestui tip who goes by the name of Kris Kuksi. Enjoy more aici.

Azi noapte am visat Parisul.

Pe fasia de uscat dintre cele doua mari artificiale se afla si turnul Eiffel. Misto contructie.

Si mai erau si niste dusuri ciudate. Iar eu eram fericita.

Si cam atat…

Cu 20 de secunde inainte sa Add new post ma incerca senzatia ca stiu ce vreau sa scriu aici. Ei bine, alarma falsa. Sau poate cel putin noul post se ascunde inhibat pe undeva iar eu tre sa-l conving sa iasa la suprafata.

M-am lasat de blogareala. Nici nu mai scriu, nici nu mai citesc. Doar pe cativa indivizi. Dar asta e aproape irelevant.

Voiam totusi sa-mi consemnez azi faptul ca am mancat si inca se mai afla in stoc cativa simiti. Ceea ce, in viziunea mea, e o realizare remarcabila. Pentru profani si neinitiati, astia sunt niste covrigi turcesti cu susan berry berry nice. Prima oara am mancat pe o plaja in Turcia de la un exotic care ii tinea pe o tava care se afla in capul sau. The next best pentru mancatul covrigilor cu susan din imaginatia cuiva. Si rugaciuni fie aduse lui Allah ca imaginatia aia din care ti se servesc covrigi sa fie cel putin decenta.

De la o revelatie pur intamplatoare sub forma de click pe imdb care m-a facut sa ii cad in plasa lui Fatih Akin forever, m-am tot uitat la filme turcesti, incat acum stiu sa zic hello, goodbye, thank you, fuck you si in turca (in germana stiam deja, multumesc pentru aplauze). Ah, si oh my god. Il uitasem. Si avand in vedere ca mi-au intrat chestiile astea in cap, inseamna ca m-am uitat suficient de mult incat sa salivez o cantitate nedeterminata insepre baclavale si sarailii. Pe care nu le-am nimerit niciodata bune. Dar nu suficient incat sa-mi aduc aminte de simiti.

In afara de asta, fac bine, multumesc de intrebare. Mi-am vandut viata unei institutii a statului in asa fel incat pana la mijlocul verii din mine va ramane doar cochilia, iar dupa aia o sa nasc din cenusa ca pasarea colibri. Ma scuzati, phoenix. Prajesc dvduri ca sa-mi permit sa formatez. Citesc japonezi si fac ratie pe cinema obscura. Ocazional, am nevoie de o vodka/un gin/un joint. Si [non]ocazional, am nevoie de bani.

Si-atat.

Ploiestiul este unul dintre orasele alea uitate de dumnezeul multiplexurilor cu surround si fotolii (sau daca nu, macar scaune) confortabile, cu zece mii de filme care ruleaza in acelasi timp. Da, Ploiestiul a inghetat, din punctul asta de vedere intr-un dulce miros de igrasie amintind de vremurile trecute , in frig, bezna si scaune care scartaie si pe care iti amorteste si anume fundul.

La casa de bilete troneaza un poster vechi cu Viggo Mortensen in Hidalgo si, sub el, o foaie mica, printata, pe care scrie ca “sala nu este incalzita”. Vai s-amar. Si aici se justifica titlul – pentru ca daca vrei sa te duci la cinema (dar oare de ce ai vrea?), iti trebuie ori o sticla de vodca, ori o patura.

Noi am vrut, nu stiu de ce. Eu si cu dragostea adica. Ne-am dus sa traim o experienta pitoreasca de goosebumps, atat de la frig, cat si de la atmosfera demna de filmele alea proasta cu vampiri si violuri in decor degradat. Si ne-am dus. Si pe langa faptul ca in prima instanta n-a vrut tanti aia de la casierie sa vanda numai doua bilete, am asteptat sa vedem daca mai vine cineva. Afara, un mosulica facea acelasi lucru. Pesemne ca n-a vrut casierita cea fara de inima sa-l lase pe batran sa acceada la o sursa facila de entertainment. Dupa cateva minute instinctul ne-a spus ca asteptam acelasi lucru, iar casierita a incuviintat calcandu-si pe inima si, prin urmare, s-a dat drumul la film pentru trei oameni.

Am urcat la “loja” (ha-ha-ha), unde, daca iti alegi un film un pic mai obscur si te nimeresti singur (ceea ce, dupa cum am demonstrat, e destul de probabil), poti sa faci si copii daca vrei si daca te tine pe frigul ala. Aviz amatorilor de senzatii tari. Si scenaristilor prosti, ca poa’ s-o puna de un setting bun si o poveste demna de B-grades.

Si asa, offtopic, urasc bananele in muesli. Sunt pur si simplu odioase.

Prima strofa exprima atat de subtil frustarea vis-a-vis de idiotii care incalca principiile egalitarismului si nu-si impart fructele pasiunii si cu cei mai putin estetici. Ia ascultati:

All the horny people sitting
In front of their TV and thinkin’
What is wrong with me? I’m not a monster
Why won’t anybody fuck me
I don’t wanna live life lonely
Why does everyone have to be perfect?

Sublim! Iar urmatoarele doua strofe – o expunere autententica a dilemei inerent umane si in final rezolvarea acesteia…

Nu va intrebati ce mi-a venit, pentru ca raspunsul ar fi ca pur si simplu mi-a venit in cap aceasta minunata piesa pe care am vrut sa o impartasesc cu lumea intreaga. Spread the love! Spread the Holly Anarchy! Fuck the ugly(in sensul propriu)! Yeah…

Domnule sef,

Subsemnata, (cum ma cheama), demoralizata la aflarea vestii despre chilotii cu push-up pentru barbati si profund satula de toate gagicile care mai ca nu-si aduc tatele pana-n gat, rog aprobarea propunerii de renuntare la orice cu push-up.

Mentionez ca mai sus numita propunere ar fi necesara intr-o lume normala, pentru perceptia corecta a dimensiunilor (mai ales la romani, care nu au deloc acest simt dar daca stau bine sa ma gandesc nu prea il are nimeni mai mult decat aparent).

Acuma pe sleau, domnu’ sef al lumii, dumneavoastra nu v-ati saturat de toate curvele care n-au, si desi stiu ca n-au si cu toate sutienele lor minune se vede ca n-au, tot fac parada cu ele ? Acuma ne mai trebuie si barbatii de genul asta ?

23.02.2009                                                                                                                                              (semnatura)

In atentia Domului Sef al Lumii.

Iubesc discutiile generice.! Le ador!.

Si se pare ca ele se tin dupa mine.

Si imi mai plac femeile de varsta a doua care se uita la divesre telenovelute cu mana la gura (suflet nu stiu daca au, poate si l-au vandut protvului dar in fine), izbucnesc in exclamatii cu patos si dau indicatii personajelor. Si asta si in public!

Si in plus nu inteleg de ce lumea tine sa se uite la filme cu tigani, sa asculte muzica de si despre tigani, sa-i vada in emisiuni pe tigani si sa citeasca despre ei in reviste, cand e suficient sa mergi o statie cu autobuzul sa-ti faci ratie si ura de rasa.